Pagina de start a forumului Hipnoterapie.ro Hipnoterapie.ro
Hipnoterapia - o soluție inteligentă!
 
 FAQFAQ   CăutareCăutare   MembriMembri   GrupuriGrupuri   ÎnregistrareÎnregistrare 
 ProfilProfil   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 

TULBURARI PSIHICE

 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului Hipnoterapie.ro -> Cabinet Psihoterapie
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
daria



Data înscrierii: 14/Oct/2007
Mesaje: 281
Locație: Cluj

MesajTrimis: Vin Noi 09, 2007 1:40 pm    Titlul subiectului: TULBURARI PSIHICE Răspunde cu citat (quote)

Ca sa putem ajunge la psihoterapie trebuie sa avem anumite tulburari .Propun sa aflam mai multe despre ele conform manualului DSM IV
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
daria



Data înscrierii: 14/Oct/2007
Mesaje: 281
Locație: Cluj

MesajTrimis: Dum Noi 11, 2007 12:36 pm    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Criteriile de diagnostic specificate pentru fiecare tulburare mentală sunt
oferite ca repere pentru efectuarea diagnosticului, deoarece s-a demonstrat că utilizarea unor astfel de criterii crește acordul între clinicieni și cercetători.
Utilizarea corespunzătoare a acestor criterii cere un antrenament clinic specializat care procură, atât un corp de cunoștințe, cât și aptitudini clinice.Aceste criterii de diagnostic și clasificarea DSM-IV a tulburărilor mentale reflectă un consens asupra formulărilor curente ale cunoștințelor apărute în domeniul nostru. Ele nu cuprind însă toate condițiile pentru care pot fi tratați oamenii sau care pot fi teme adecvate pentru eforturile cercetării. Scopul DSM-IV este acela de a oferi descrieri clare categoriilor diagnostice cu scopul de a permite clinicienilor și cercetătorilor să diagnosticheze, să comunice despre aceasta, să studieze și să trateze oamenii cu diverse tulburări mentale.Trebuie înțeles că includerea aici, în scopuri clinice și de cercetare, a unor categorii diagnostice cum sunt jocul de șansă patologic și pedofilia, nu implică și faptul că aceste condiții satisfac criteriile legale sau nonmedicale pentru ceea ce constituie
maladie mentală, tulburare mentală sau incapacitate mentală. Considerațiunile de ordin clinic și științific implicate în clasificarea acestor condiții ca tulburări mentale nu pot fi pe deplin relevante pentru raționamente legale, de exemplu, care iau în considerație aspecte cum ar fi responsabilitatea individului, stabilirea incapacității și competenței.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
daria



Data înscrierii: 14/Oct/2007
Mesaje: 281
Locație: Cluj

MesajTrimis: Sâm Noi 17, 2007 5:19 pm    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Tulburarile diagnosticate pentru prima data in periada de sugar, copilarie sau adolescenta

Prevederea unei secțiuni separate pentru tulburările care sunt diagnosticate de regulă pentru prima dată în perioada de sugar, în copilărie sau în adolescență este făcută numai din comoditate și nu înseamnă că există vreo distincție clară între tulburările „copilăriei" și „perioadei adulte". Deși cei mai mulți indivizi cu aceste tulburări se prezintă pentru atenție clinică în copilărie sau în adolescență, uneori
tulburările nu sunt diagnosticate până în perioada adultă. în afară de aceasta, multe tulburări incluse în alte secțiuni ale manualului debutează adesea în cursul copilăriei sau adolescenței. în evaluarea unui sugar, copil sau adolescent,clinicianul.trebuie să ia în considerație diagnosticele incluse în această secțiune și,de asemenea, să consulte și tulburările descrise în altă parte în acest manual.Adulții pot fi, de asemenea, diagnosticați cu tulburări incluse în această secțiune a tulburărilor diagnosticate de regulă pentru prima dată în perioada de sugar, în
copilărie sau în adolescență, dacă tabloul lor clinic satisface criteriile de diagnostic relevante (de ex., balbismul, pica). De asemenea, dacă un adult a prezentat în copilărie simptome care au satisfăcut complet criteriile pentru o tulburare; iar acum prezintă doar o formă atenuată sau reziduală, poate fi indicat specificantul „în remisiune parțială" (de ex., Tulburarea hiperactivitate/deficit de atenție, tip
combinat, în remisiune parțială). Pentru cele mai multe (dar,nu pentru toate)tulburările DSM-IV, este prevăzut un singur set de criterii care se aplică copiilor,adolescenților și adulților (de ex., dacă un copil sau adolescent prezintă simptome care satisfac criteriile pentru tulburarea depresivă majoră, acest diagnostic trebuie pus indiferent de etatea individului). Variațiile în prezentarea unei tulburări, atribuibile unui stadiu de dezvoltare a individului, sunt descrise într-o secțiune a textului intitulată „elemente specifice culturii, etății și sexului". Problemele
specifice în legătură cu diagnosticul de tulburări de personalitate la copii sau la adolescenți sunt discutate la pag. 687.
în această secțiune sunt incluse următoarele tulburări:
Retardarea mentală. Această tulburare este caracterizată printr-o funcționare intelectuală semnificativ sub medie (un Ql de aproximativ 70 sau sub) cu debut înainte de etatea de 18 ani și prin deficite sau deteriorări concomitente în funcționarea adaptativă. Sunt prevăzute coduri separate pentru retardarea mentală ușoară, moderată, severă și profundă, precum și pentru retardarea mentala de severitate nespecificată.Tulburările de învățare. Aceste tulburări se caracterizează printr-o funcționare școlară substanțial sub cea expectată, dată fiind etatea cronologică a persoanei,inteligența măsurată și educația corespunzătoare etății. Tulburările specifice incluse în
această secțiune sunt dislexia (tulburarea de citit), discalcuîia (tulburarea de calcul),
disgrafia (tulburarea expresiei grafice) și tulburarea de învățare fără altă specificație.
Tulburarea aptitudinilor motorii. Aceasta include tulburarea de dezvoltare a
coordonării, care este caracterizată printr-o coordonare motorie, substanțial sub cea
așteptată, dată fiind etatea cronologică a persoanei și inteligența măsurată.
Tulburările de comunicare. Aceste tulburări sunt caracterizate prin dificultăți în
vorbire sau limbaj, și includ tulburarea de limbaj expresiv, tulburarea mixtă de
limbaj receptiv și expresiv, tulburarea fonologiei, balbismul și tulburarea de
comunicare fără altă specificație.
Tulburările de dezvoltare pervasivă. Aceste tulburări sunt caracterizate prin
deficite severe și deteriorare pervasivă în multiple domenii ale dezvoltării. Acestea
includ deteriorarea în interacțiunea socială reciprocă, deteriorarea în comunicare și
prezența de comportamente, preocupări și activități stereotipe. Tulburările specifice
incluse în această secțiune sunt tulburarea autistă, tulburarea Rett, tulburarea
dezintegrativă a copilăriei, tulburarea Asperger și tulburarea de dezvoltare
pervasivă fără altă specificație.
Deficitul de atenție și tulburările de comportament disrapiiv. Această secțiune
include tulburarea hiperactivitate/deficit de atenție, care este caracterizată prin
simptome notabile de inatenție și/sau de hiperactivitate-impulsivitate. Sunt
prevăzute subtipuri pentru specificarea prezenței simptomului predominant: tip
predominant inatent, tip predominant hiperactiv-impulsiv și. țip combinat. în
această secțiune sunt incluse, de asemenea, tulburările de comportament
disruptiv: tulburarea de conduită, caracterizată printr-un pattern de
comportament care violează drepturile fundamentale ale altora sau normele ori
regulile sociale majore corespunzătoare etății; tulburarea opoziționismul
provocator, caracterizată printr-un pattern de comportament negativist, ostil și
sfidător. Această secțiune include, de asemenea, două categorii fără altă
specificație: tulburarea hiperactivitate/deficit de atenție fără altă specificație și tulburarea de comportament disruptiv fără altă specificație.
Tulburările de alimentare și de comportament alimentar ale perioadei de
sugar sau micii copilării. Aceste tulburări sunt caracterizate prin tulburări
persistente în alimentare și în comportamentul alimentar. Tulburările specifice incluse sunt pica, ruminația și tulburarea de alimentare a perioadei de sugar sau a micii copilării. Ticurile. Aceste tulburări sunt caracterizate prin ticuri motorii și/sau vocale.Tulburările specifice includ tulburarea Tourette, "ticul motor sau vocal cronic, ticul
tranzitor și ticul fără altă specificație.Tulburările de eliminare. Această grupare include encoprezisul, eliminarea de fecale în locuri inadecvate, și enurezisul, eliminarea repetată de urină în locuri inadecvate.Alte tulburări ale perioadei de sugar, ale copilăriei sau adolescenței.Această
grupare este rezervată tulburărilor care nu sunt incluse în secțiunile mai sus menționate. Anxietatea de separare este caracterizată printr-o anxietate excesivă și inadecvată dezvoltării, în legătură cu separarea de casa sau de cei de care copilul este atașat. Mutismul selectiv este caracterizat prin incapacitatea constantă de a vorbi în situații sociale specifice, în disprețul faptului că vorbește în alte situații.
Tulburarea reactivă de atașament a. perioadei de sugar sau a micii copilării este caracterizată printr-o relație socială inadecvată dezvoltării și perturbată considerabil, care apare în cele mai multe contexte și este asociată cu. o îngrijire flagrant patogenică. Tulburarea de mișcare stereotipă este caracterizată printr-un comportament motor nonfuncțional, aparent impulsiv și repetitiv, care interferează
considerabil cu activitățile normale și uneori poate duce la vătămare corporală. Tulburarea perioadei de sugar, a copilăriei sau adolescenței fără altă specificație este o categorie reziduală pentru codificarea tulburărilor cu debut în perioada de sugar, în copilărie sau adolescență care nu satisfac criteriile pentru nici o tulburare specifică din clasificare. Copiii sau adolescenții se pot prezenta cu probleme necesitând atenție clinică, dar care nu sunt definite ca tulburări mentale (de ex., probleme relaționale, probleme asociate cu abuzul sau neglijarea, doliul, funcționarea intelectuală liminară, probleme școlare, comportamentul antisocial al copilului sau adolescentului, problemă de identitate).
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
daria



Data înscrierii: 14/Oct/2007
Mesaje: 281
Locație: Cluj

MesajTrimis: Sâm Noi 17, 2007 5:23 pm    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

RETARDUL MINTAL
Elemente de diagnostic
Elementul esențial al retardării mentale îl constituie funcționarea intelectuală generală semnificativ submedie (criteriul A), care este acompaniată de restricții semnificative în funcționarea adăptativă în cel puțin două din următoarele domenii de aptitudini: comunicare, autoîngrijire, viață de familie, aptitudini sociale/interpersonale,
uz de resursele comunității, autoconducere, aptitudini școlare
funcționale, ocupație, timp liber, sănătate și securitate (criteriul B). Debutul trebuie să survină înainte de etatea de 18 ani (criteriul C). Retardarea mentală are multe etiologii diferite și poate fi văzută drept cale finală comună a diverselor procese patologice care afectează funcționarea sistemului nervos central. Funcționarea intelectuală generală este definită prin coeficientul de inteligență (QI sau echivalentul QI) obținut prin evaluarea cu unul sau mai multe teste de inteligență
standardizate, administrate individual, (de ex., scalele de inteligență Wecrisler pentru copii-revizuite, bateria de evaluare pentru copii Stanford-Binet, Kaufman).Funcționarea intelectuală semnificativ submedie este definită ca un QI de aproape 70 sau sub (aproximativ 2 deviații standard sub medie). Trebuie reținut că există o eroare de măsurare de aproximativ 5 puncte în evaluarea QI, deși aceasta poate varia de la
un instrument la altul (de ex., un QI Wechsler de 70 este considerat a reprezenta un domeniu de la 65 la 75 ). Prin urmare, este posibil să se diagnosticheze retardarea mentală la indivizii cu QI între 70 și 75, care prezintă deficite semnificative în comportamentul adaptativ. Invers, retardarea mentală nu va fi diagnosticată la un
individ cu un QI mai mic de 70, dacă nu există deficite sau deteriorări semnificative în funcționarea adaptativă. La alegerea instrumentelor de testare și la interpretarea rezultatelor, trebuie luați în considerație factorii care pot limita performanța la test (de ex., fondul sociocultural al individului, limba maternă, și handicapurile de
comunicare, motorii și senzoriale asociate). Când există o dispersie semnificativă în scorurile subtest, mai curând profilul de forță și de debilitate va reflecta mai cu acuratețe aptitudinile de învățare ale persoanei decât QI total obținut pe cale matematică. Când există o discrepanță considerabilă versus scorurile verbale și de execuție, calculul de obținere a scorului QI total poate induce în eroare. Deteriorările în funcționarea adaptativă, mai curând decât un QI scăzut, sunt de
regulă simptomele pe care le prezintă indivizii cu retardare mentală. Funcționarea adaptativă se referă la cât de eficient fac indivizii față exigențelor comune aie vieții și la cât de bine satisfac ei standardele de independență personală expectate de la cineva din grupul de etate corespunzătoare, fondul sociocultural și condiția comunității ior. Funcționarea adaptativă poate fi influențată de diverși factori incluzând educația, motivația, caracteristicile personalității, oportunitățile sociale și
profesionale, precum și tulburările mentale și condițiile medicale generale care pot coexista cu retardarea mentală. Este foarte posibil ca problemele de adaptare să se amelioreze prin eforturile remediatoare mai mult decât QI cognitiv, care tinde să rămână un atribut mai stabil.
Este recomandabil să se strângă date despre deficitele în funcționarea
adaptativă de la una sau mai multe surse de încredere independente (de ex., evaluarea profesorului și istoricul medical, al dezvoltării și educației). Multe scale au fost, de asemenea, destinate să măsoare funcționarea sau comportamentul adaptativ (de ex., scala pentru comportamentul adaptativ Vineland și scala pentru comportamentul adaptativ a Asociatei Americane pentru Retardarea Mentală).Aceste scale oferă în general un scor de excludere clinic, care este o mixtură de conduite dintr-un număr de domenii de aptitudini adaptative. Trebuie reținut că
scorurile pentru anumite domenii individuale nu sunt incluse în unele dintre aceste instrumente și că scorurile domeniului individual pot varia considerabil ca reîiabilitate. Ca si în evaluarea funcționării intelectuale, trebuie acordată toată atenția adecvării instrumentului la fondul sociocultural, instruirea, handicapurile
asociate, motivația și cooperarea persoanei. De exemplu, prezența unor
handicapuri importante invalidează multe norme ale scalei adaptabilității. în afară
de aceasta, comportamente, care în mod normal ar fi considerate dezadaptative (de
ex. dependența, pasivitatea) pot fi evidența unei bune adaptări în contextul vieții
unui anumit individ (de ex., în unele situații instituționale).
Gradele de severitate aie retardării mentaie
Pot fi specificate patru grade de severitate, care reflectă nivelul deteriorării
intelectuale: ușoară, moderată, severă și profundă.
317 Retardare mentală ușoară nivel QI de la 50-55 până la aproximativ 70
318.0 Retardare moderată nivel QI de la 35-40 până la 50-55
318.1 Retardare mentală severă nivel QI de la 20-25 până la 35-40
318.2 Retardare mentală profundă nivel QI sub 20 sau 25
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
daria



Data înscrierii: 14/Oct/2007
Mesaje: 281
Locație: Cluj

MesajTrimis: Mie Noi 28, 2007 1:03 pm    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

TULBURARILE DE INVATARE
Tulburările de învățare sunt diagnosticate când performanța individului la
testele standardizate administrate individual referitoare la citit, calcul aritmetic sau expresie grafică este substanțial sub ceea ce este expectat la etatea, școlarizarea și nivelul de inteligență al insului. Problemele de învățare interferează semnificativ cu performanța școlară sau cu activitățile cotidiene care necesită aptitudini lexice, de calcul aritmetic sau grafice. O varietate de procedee statistice pot fi utilizate pentru a stabili că discrepanța este semnificativă.Subtanțial sub este definit de regulă ca o discrepanță de mai mult de 2 deviații standard între performanță și QI. O discrepanță mai mică între performanță și QI (adică, între 1 și 2 deviații standard) este utilizată uneori, în special în cazurile în care performanța individului la un test QI poate fi compromisă de o tulburare asociată în procesarea cognitivă, de o tulburare mentală comorbidă sau de o
condiție medicală generală ori de fondul etnic sau cultural al individului. Daca este prezent un deficit senzorial, dificultățile de învățare trebuie să fie în exces față de cele asociate de regulă cu deficitul. Tulburările de învățare pot persista în perioada adultă.Demoralizarea, stima de sine scăzută și deficitele în aptitudinile sociale pot fi asociate cu tulburările de învățare. Proporția de abandon școlar printre copiii sau adolescenții cu tulburări de învățare se cifrează la aproape 40% (sau de aproximativ
1,5 ori media). Adulții cu tulburări de învățare pot avea dificultăți semnificative în serviciu sau în adaptarea socială. Mulți indivizi (10%~25%) cu tulburare de conduită, opoziționism provocator, tulburarea hiperactivitate/deficit de atenție, tulburare depresivă majora sau tulburare distimică au și tulburări de învățare. Există probe că întârzierile în dezvoltarea limbajului pot surveni în asociere cu tulburările de învățare (în special cu dislexia), însă aceste întârzieri pot să nu fie suficient de severe pentru a justifica un diagnostic separat de tulburare de comunicare. Tulburările de învățare pot fi, de asemenea, asociate cu un procent ridicat de tulburări de dezvoltare a coordonării. Pot exista anomalii subiacente în procesarea cognitivă (de ex., deficite în percepția vizuală, procesele lingvistice, atenție sau memorie ori o combinație a acestora) care adesea preced sau sunt asociate cu tulburările de învățare. Testele standardizate pentru măsurarea acestor procese sunt în general mai puțin reliabile și valide decât alte teste psihoeducaționale. Deși predispoziția genetică, traumatismele perinatale și diversele condiții neurologice sau alte condiții medicale generale pot fi asociate cu dezvoltarea tulburărilor de învățare, prezența unor astfel de condiții nu prezice invariabil o tulburare de învățare, existând mulți indivizi cu
tulburări de învățare care nu au un astfel de istoric. Tulburările de învățare sunt întâlnite, însă, asociate frecvent cu o varietate de condiții medicale generale (de ex., intoxicația saturnină, sindromul fetal alcoolic, sindromul X-fragil).
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
daria



Data înscrierii: 14/Oct/2007
Mesaje: 281
Locație: Cluj

MesajTrimis: Mie Noi 28, 2007 1:06 pm    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Trebuie să ne asigurăm ca procedeele de testare a inteligenței să acorde atenția cuvenită fondului etnic sau cultural al individului. Aceasta se realizează de regulă prin utilizarea de teste în care. caracteristicile relevante ale individului sunt reprezentate în eșantionul de standardizare al testului sau prin folosirea unui examinator care este familiarizat cu aspectele fondului etnic sau cultural al individului. Testarea individualizată este totdeauna necesară pentru a pune diagnosticul de tulburare de învățare.Estimările prevalentei tulburărilor de învățare merg de la 2% la 10% , în funcție de natura constatării și definițiile aplicate. Aproximativ 5% dintre elevii din școlile publice din Statele Unite sunt identificați ca având o tulburare de învățare.Tulburările ele învățare trebuie să fie diferențiate de variațiile normale în cunoștințele școlare și de dificultățile școlare datorate lipsei de posibilități, modului defectuos de a preda al profesorului sau factorilor culturali. Școlarizarea inadecvată poate duce Ia rezultate slabe la testele de performanță standardizate. Copiii din medii etnice sau culturale diferite de cultura care prevalează în școală ori
din mediile în care engleza nu este limba maternă, iar copiii au frecventat școli în care predarea a fost inadecvată, pot obține scoruri reduse la testele de performanță. Copiii din aceste medii pot fi, de asemenea, expuși unui risc mai mare de absenteism datorat maladiilor mai frecvente sau mediului de viață haotic sau penurie. Deteriorarea vederii sau auzului poate afecta capacitatea de învățare și trebuie
să fie investigată prin teste de screening vizual sau audiometric. O .tulburare de învățare poate fi diagnosticată în prezența unor astfel de deficite senzoriale numai dacă dificultățile de învățare sunt în exces în raport cu cele asociate de regulă cu aceste deficite. Condițiile neurologice sau condițiile medicale generale de acompaniament trebuie să fie codificate pe axa III. în retardarea mentală, dificultățile de învățare sunt proporționale cu deteriorarea generală a funcționării intelectuale. Cu toate acestea însă, în unele cazuri de retardare mentală ușoară, nivelul atins în lexie, calcul sau expresie grafică
este semnificativ sub nivelele expectate, dată fiind școlarizarea persoanei și severitatea retardării mentale. în astfel de cazuri, trebuie să fie pus diagnosticul adițional de tulburare de învățare corespunzătoare.
Un diagnostic adițional de tulburare de învățare trebuie să fie pus în contextul unei tulburări de dezvoltare pervasivă, numai când deteriorarea școlară este semnificativ sub nivelele expectate, dată fiind funcționarea intelectuală și școlarizarea individului. La indivizii cu tulburări de comunicare, activitatea
intelectuală poate fi evaluată utilizând măsurări standardizate ale capacității intelectuale nonverbale. în cazurile în care performanța școlară este semnificativ sub această capacitate măsurată, trebuie pus diagnosticul de tulburare de învățare corespunzătoare.
Discaiculia și disgrafia survin cel mai frecvent în combinație cu disiexia. Când sunt satisfăcute criteriile pentru mai mult decât o singură tulburare de învățaretrebuie să fie diagnosticate toate.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
daria



Data înscrierii: 14/Oct/2007
Mesaje: 281
Locație: Cluj

MesajTrimis: Mie Dec 19, 2007 7:30 pm    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Balbismul



Elemente de diagnostic
Elementul esențial al balbismului îl constituie o perturbare în fluența normală și în timpul de structurare a vorbirii, care este inadecvat pentru etatea individului criteriul A). Această perturbare este caracterizată prin repetiții frecvente sau prelungiri ale sunetelor sau silabelor (criteriile Al și A2). Pot fi implicate și alte diverse tipuri de disfluență a vorbirii incluzând interjecții (criteriul A3), cuvinte întrerupte (de ex., pauze în interiorul unui cuvânt) (criteriul A4), blocaj audibil sau mut (pauze complete sau incomplete în vorbire) (criteriul A5), circumlocuțiuni (adică, substituiri de cuvinte cu scopul de a evita cuvintele problematice) (criteriul A6), cuvinte produse cu un exces de tensiune fizică (criteriul A7) și repetarea unor
întregi cuvinte monosilabice (de ex., „eu, eu, eu, eu îl văd") (criteriul A8).
Perturbarea fluenței interferează cu performanța școlară sau profesională ori cu comunicarea socială (criteriul B). Dacă este prezent un deficit verbomotor sau un deficit senzorial, dificultățile în* vorbire sunt în exces în raport cu cele asociate de regulă cu aceste probleme (criteriul C). Dacă este prezent un deficit verbomotor sau un deficit senzorial ori o maladie neurologică, condiția va fi codificată pe axa III. Intensitatea perturbării variază de la o situație la alta și adesea este mai severă când
există o presiune specială de a comunica (de ex., prezentarea unui referat la școală,intervievarea pentru angajarea într-un serviciu). Balbisrnul este adesea absent în cursul lecturii orale, al cântatului ori al vorbitului cu obiecte inanimate sau cu animalele favorite.

Elemente și tulburări asociate
La începutul balbismului, vorbitorul poate să nu fie conștient de pro'blemă, însă conștientizarea și chiar anticiparea anxioasă a problemei pot apare mai târziu. Vorbitorul poate încerca să evite bâlbâială prin mecanisme lingvistice (de ex., prin modificarea ritmului vorbirii, evitarea anumitor situații speciale de a vorbi, cum ar fi telefonatul sau vorbitul în public ori evitarea anumitor cuvinte sau sunete). Balbisrnul poate fi acompaniat de mișcări motorii (de ex., clipit, ticuri, tremor al
buzelor sau al feții, nutația (clătinarea) capului, mișcări respiratorii, strângerea pumnilor). Stresul sau anxietatea exacerbează balbisrnul. Deteriorarea funcționării sociale poate rezulta din anxietatea asociată, din frustrare ori din stima de sine scăzută. La adulți, balbismul poate limita alegerea profesiei sau avansarea. Tulburarea fonologică și tulburarea limbajului expresiv survin mai frecvent la indivizii cu balbism decât în populația generală.

Prevalentă
Prevalenta balbismului la copiii prepubertari este de 1% și diminua la 0,8% în adolescență. Raportul bărbați/femei este de aproximativ 3:1.
Evoluție
Studiile retrospective pe indivizii cu balbism descriu un debut tipic între
etățile de 2 și 7 ani (cu un pic al debutului în jurul etății de 5 ani). în 98% din cazuri debutul survine înainte de etatea de 10 ani.
De regula, perturbarea începe gradual, cu repetarea consoanelor inițiale, a primelor cuvinte ale unei expresii ori a cuvintelor lungi. în general, copilul nu este conștient de balbism. Pe măsura ce tulburarea progresează însă, evoluția prezintă ameliorări și agravări. Disfluențele devin mai frecvente, iar balbismul survine la pronunția
celor mai semnificative cuvinte sau expresii. Pe măsură ce copilul devine
conștient de dificultatea în. vorbire, pot apare mecanisme de'evitare a disfluențelor și răspunsuri emoționale. Cercetările sugerează că un anumit procent se recuperează, estimările mergând de la 20% până la 80%. Unii indivizi cu balbism se recuperează spontan, de regulă înainte de etatea de 16 ani.

Pattern familial
Studiile familiale și pe gemeni oferă proba certă a unui factor genetic în etiologia balbismului. Prezența unei tulburări fonologice ori a tipului de dezvoltare al tulburării de limbaj expresiv sau a unui istoric familial al acestora, crește probabilitatea balbismului. Riscul de balbism printre rudele biologice de gradul I este de trei ori maj mare decât riscul în populația generală, Pentru bărbații cu istoric de balbism, aproximativ 10% dintre fiicele și 20% dintre fiii lor se vor bâlbâi.

Diagnostic diferenția!
Dificultățile în vorbire pot fi asociate cu deteriorarea auzului sau cu un alt
deficit senzorial ori cu un deficit verbomotor. în cazurile în care dificultățile în vorbire sunt în exces în raport cu cele asociate de regulă cu aceste probleme, poate fi pus și diagnosticul concomitent de balbism. Balbismul trebuie să fie distins de disfluențele normale care survin, frecvent la copii mici și care includ repetarea
unor cuvinte sau fraze întregi (de ex., eu vreau, eu vreau înghețată"), fraze incomplete, interjecții, pauze vide și remarci parantetice.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
daria



Data înscrierii: 14/Oct/2007
Mesaje: 281
Locație: Cluj

MesajTrimis: Mie Dec 19, 2007 7:31 pm    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

criterii de diagnostic pentru balbism

A. Perturbare în fluența normală și în timpul de structurare a vorbirii (inadecvat
pentru etatea individului caracterizată prin apariția frecventă a unuia sau a
mai multora dintre următoarele:
(1) repetiții de sunete și silabe;
(2) prelungirea sunetelor;
(3) interjecții;
(4) cuvinte întrerupte (de ex., pauze în cadrul unui cuvânt);
(5) blocaj audibil sau mut (pauze complete sau incomplete în vorbire);
(6) circumlocuțiuni (substituiri de cuvinte pentru a evita cuvintele problematice);
(7) cuvinte produsecu un exces de tensiune fizică;
(8) repetarea unor întregi cuvinte monosilabice (de ex., eu, eu, eu, îl văd).
B. Perturbarea în fluență interferează cu performanța școlară sau profesională
ori cu comunicarea.
C Dacă este prezent un deficit verbomotor sau senzorial, dificultățile în
vorbire sunt în exces în raport cu cele asociate de regulă cu aceste probleme.
Notă de codificare: Dacă este prezent un deficit verbomotor sau senzorial ori o
condiție neurologică, condiția se codifică pe a III
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
daria



Data înscrierii: 14/Oct/2007
Mesaje: 281
Locație: Cluj

MesajTrimis: Mie Dec 19, 2007 7:41 pm    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

TULBURAREA TOURETTE

Eiemente de diagnostic
Elementele esențiale ale tulburării Tourette le constituie ticurile motorii multiple
și unul sau mai multe ticuri vocale (criteriul A). Acestea pot apare simultan sau la
intervale diferite de timp în cursul maladiei. Ticurile survin în mod recurent de mai
multe ori pe zi, de-a lungul unei perioade de mai mult de 1 an. în cursul acestei
perioade, nu există nici un interval fără ticuri cu o durată mai mare de 3 luni
consecutive (criteriul B). Debutul tulburării are loc înainte de etatea de 18 ani
(criteriul C). Aceste ticuri nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei
substanțe (de ex., stimulantelor) sau unei condiții medicale generale (de ex.,
maladie Huntington, encefalită postvirală) (criteriul D).
Localizarea anatomică, numărul, frecvența, complexitatea și severitatea ticurilor
se schimbă cu timpul. Ticurile simple și complexe pot afecta orice parte a corpului,
inclusiv fata, capul, trunchiul si membrele superioare si inferioare. Ticurile motorii
simple sunt contracții fă ră sens, rapide, ale unuia sau ale câtorva mușchi, cum ar fi
clipitul. Ticurile motorii complexe implică atinsul, ghemuitul, mersul cu genunchii
îndoiți, mersul înapoi și învârtitul în timpul mersului. Ticurile vocale includ
diverse cuvinte sau sunete precum cricurile, murmurele, urletele, lătrăturile,
inspirarea si expirarea forțată de aer pe nas și tușitul. Coprolalia, un tic vocal
complex implicând pronunțarea de obscenități, este prezentă la puțini indivizi cu
această tulburare (mai puțin de 10%) și nu este cerută pentru diagnosticul de
tulburare Tourette.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
daria



Data înscrierii: 14/Oct/2007
Mesaje: 281
Locație: Cluj

MesajTrimis: Mie Dec 19, 2007 7:42 pm    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

La aproximativ jumătate dintre indivizii cu această tulburare, primele simptome
care apar sunt accesele de un singur fel de tic, cel mai adesea de clipit. Mai rar,
ticurile inițiale interesează alte părți ale feții sau corpului, cum ar fi.grimasele
faciale, iactația capului, protruzia limbii, inspirarea forțată de aer pe nas, săritul,
săltatul, dresul vocii, blocări similare balbismului în fluența vorbirii sau
pronunțarea de sunete sau cuvinte. Uneori tulburarea începe cu simptome
multiple, apărând toate în același timp.
Elemente și tulburări asociate
Cele mai comune simptome asociate ale tulburării Tourette sunt obsesiile și
compulsiile. Hiperactivitatea, distractibilitatea și impulsivitatea sunt, de asemenea,
relativ comune.Disconfortul social, rușinea, timiditatea, demoralizarea și tristețea
survin frecvent. Ticurile vocale și motorii persistente pot cauza o gamă largă de
detresă și deteriorare mergând de la nici una până Ia severă . Copiii mai mici, în
special pot să nu aibă conștiința ticurilor lor, nu sunt detresați și nu prezintă
deteriorare în nici o arie de funcționare. Un procent mare de copii, adolescenți și
adulți cu tulburarea nu solicită atenție medicală pentru ticurile lor. La celălalt capăt
al, spectrului, există indivizi cu tulburare Tourette care sunt împovărați de ticuri
vocale și motorii intrusive, recurente, intense și stigmatizante social.
Funcționarea socială, școlară sau profesională poate fi deteriorată din cauza
rejecției de către alții ori a anxietății în legătură cu faptul de a avea ticuri în situații
sociale. Simptomele de tic cronic pot cauza o detresă considerabilă și pot duce la
izolare socială și la modificări de personalitate. în cazurile severe de tulburare
Tourette, ticurile pot interfera direct cu activitățile cotidiene (de ex., cu conversația,
cititul sau scrisul). Complicațiile rare ale tulburării Tourette includ vătămările
corporale, cum ar fi orbirea datorată dezlipirii retinei (prin lovitul cu capul ori
presarea ochilor în orbite), problemele ortopedice (prin îndoirea genunchilor,
smucirea gâtului ori întoarcerea capului), problemele cutanate (prin pișcare sau
lingerea buzelor) și sechelele neurologice (prin tulburare discală relatată la mulți
ani de mișcări forțate ale gâtului). Severitatea ticurilor poate fi exacerbată prin
administrarea de stimulante ale sistemului nervos central, cum ar fi cele utilizate în
tratamentul tulburării hiperactivitate/deficit de atenție, cu toate că unii indivizi pot
tolera aceste medicamente fără o exacerbare a ticurilor lor sau pot avea chiar o
reducere a ticurilor lor. Tulburarea obsesivo-compulsivă și tulburarea hiperactivitate/
deficit de atenție apar adesea concomitent cu tulburarea Tourette. Problemele
de atenție sau simptomatologia obsesivă poate preceda sau urma debutului
ticurilor. Simptomele obsesivo-compulsive observate la indivizii cu tulburarea
Tourette pot constitui un subtip specific de tulburare obsesivo-compulsivă. Acest
subtip pare a fi caracterizat printr-o etate mai mică la debut, preponderența la
bărbați, frecvența crescută a anumitor simptome obsesivo-compulsive (simptome
mai agresive și o preocupare mai redusă pentru contaminare și acumulare) si un
răspuns mai redus la farmacoterapia cu inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei.
Comportamentul disruptiv, impulsivitatea și imaturitatea socială sunt elemente
proeminente la acei copii și adolescenți care au, de asemenea, tulburarea
hiperactivitate/deficit de atenție. Aceste elemente clinice pot interfera cu
performanța, școlară și relațiile interpersonale și duc la o deteriorare mai mare decât
cea cauzată de tulburarea Tourette.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
daria



Data înscrierii: 14/Oct/2007
Mesaje: 281
Locație: Cluj

MesajTrimis: Mie Dec 19, 2007 7:43 pm    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Elemente specifice culturii și sexului
Tulburarea Tourette a fost larg descrisă în diverse grupuri rasiale și etnice. Deși
în condiții clinice tulburarea este diagnosticată de trei până la cinci ori mai frecvent
la bărbați decât la femei, rata sexului este probabil mai mică de 2:1 în eșantioanele
comunitare.
Prevalentă
Prevalenta tulburării Tourette este în legătură cu etatea. Sunt afectați mult mai
mulți copii (5-30 la 10.000) decât adulții (1-2 la 10.000).
Evoluție
Tulburarea Tourette poate surveni chiar la etatea de 2 ani, însă de regulă debutul
său are loc în copilărie ari la începutul.adolescenței și, prin definiție, înainte de
etatea de 18 ani. Etatea medie la debut pentru ticurile motorii este de 6-7 ani.
Tulburarea durează de regulă toată viața, dar pot surveni perioade de remisiune,
durând de la câteva săptămâni la câțiva ani. în cele mai multe cazuri, severitatea,
frecvența, disruptivitatea și variabilitatea simptomelor diminua în cursul
adolescenței și al perioadei adulte. în alte cazuri, simptomele dispar realmente în
întregime, de regulă la începutul perioadei adulte. în câteva cazuri, simptomele se
pot agrava în perioada adultă .
Pattern familial
Vulnerabilitatea la tulburarea Tourette și la tulburările afine este transmisă în
familii și pare a fi genetică. Modul de transmisie genetică nu este însă cunoscut.
Studiile pedigriurilor sugerează că există gene de efect major. Deși unele studii mai
vechi sugerau un pattern de transmisie corespunzător unui pattern autosomal
dominant, alte studii sugerează un mod de transmisie mai complex.
„Vulnerabilitatea" implică faptul că copilul primește baza genetică sau
constituțională pentru dezvoltarea unui tic; tipul exact ori severitatea tulburării pot
fi diferite de la o generație la alta și este modificat de factori nongeneticî. însă, nu
oricine care moștenește vulnerabilitatea genetică va prezenta simptomele unui tic.
Gama de forme^în care poate fi exprimată vulnerabilitatea include tulburarea
Tourette, ticul vocal sau motor cronic și unele forme "de tulburare obsesivocompulsivă.
De asemenea, se pare că indivizii cu tulburarea Tourette prezintă un
risc de morbiditate mare pentru tulburarea hiperactivitate/deficit de atenție. La
unii indivizi cu tulburare Tourette nu există nici o probă de pattern familial.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
daria



Data înscrierii: 14/Oct/2007
Mesaje: 281
Locație: Cluj

MesajTrimis: Mie Dec 19, 2007 7:43 pm    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Criteriile de diagnostic pentru 307.23 Tulburarea Tourette
A. Atât ticuri motorii multiple, cât și unu! sau mai multe ticuri vocale au fost
prezente la un moment dat în cursul maladiei, deși nu în mod necesar
concomitent. (Un tic este o mișcare motorie ori o vocalizare bruscă, rapidă,
recurentă, nonritmică, stereotipă).
B. Ticurile survin de mai multe ori pe zi (de regulă în accese), aproape în fiecare
zi sau intermitent, de-a ungul unei perioade de mai mult de 1 an, iar în
cursul acestei perioade nu a existat niciodată o perioadă fără ticuri de mai
mult de 3 luni consecutive.
C. Debutul are loc înainte de etatea de 18 ani.
D. Perturbarea nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanțe
(de ex., stimulante) ori unei condiții medicale generale (de ex., maladia
Huntington ori encefalita postvirală).
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
daria



Data înscrierii: 14/Oct/2007
Mesaje: 281
Locație: Cluj

MesajTrimis: Vin Mar 21, 2008 4:20 pm    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Unul din patru persoane sufera de o tulburare mentala (OMS,2007)
Definitia Psihiatriei:
Psihiatria este o ramura a stiintelor medicale care se ocupa de cunoasterea si tratarea bolilor psihice, precum si de reinsertia sociala si redarea calitatii vietii pacientilor cu maladii mintale.
Cuvantul "psihiatrie" are origine greceasca (psyché = suflet si iatrein = vindecare) insemnand vindecarea sufletului.

Locul psihiatriei in medicina:
Abordarile diagnostice si terapeutice tintite pe organ si pe boala pot duce la interpretari eronate daca se ignora persoana care poseda organele si boala respectiva. Corelarea acuzelor si disfunctiilor pe care le prezinta pacientul cu personalitatea sa si cu circumstantele sociale ajuta la determinarea naturii si a cauzelor bolii, stabilind astfel daca conflictele psihologice sunt semnificative, au importanta limitata sau sunt nelegate de afectiunea somatica a pacientului.

Definitia tulburarii mentale:
Un individ devine bolnav psihic atunci cand nu se mai accepta pe sine insusi sau pe altii, cand are o preocupare excesiva pentru propriul corp si propria persoana, cand pierde contactul cu realitatea retragandu-se in propria lume si nu se mai poate adapta normelor sociale, ocupationale si culturale.

Destigmatizarea bolnavului psihic:
Boala psihica este privita inca de catre societate ca o afectiune rusinoasa, chiae reprobabila. Acest fapt explica reticenta multor persoane aflate in impas sufletesc de a apela la psihiatru. De aceea, trebuie sa subliniem ca stiinta moderna a demonstrat ca maladia psihica este o boala ca oricare alta, provocata in principal de dereglari organice intime in creer, iar cel afectat trebuie ingrijit, tratat si privit ca un individ cu drepturi egale cu ceilalti membrii ai societatii.
In acest sens, mentionam ca responsabilizarea privind activitatea cotidiana nu-l impovareaza pe bolnav ci, dimpotriva, ii stimuleaza capacitattile psihice restante. Perceptia acestuia ca este acceptat si nu exclus de catre societate, il determina la efortul de a-si armoniza comportamentul cu al celorlalti.
Psihiatria moderna este o stiinta a dezalienarii persoanei cu tulburari psihice, a implicarii comunitatii in care traieste aceasta atit in sprijinirea tratamentelor pe termen lung , cit si a reabilitarii profesionale si reintegrarii in comunitate.
Toleranta fata de suferinta psihica este un semn de civilizatie a unei comunitati / societati.


PRINCIPALELE AFECTIUNI PSIHIATRICE
I. TULBURARILE DE DISPOZITIE
Dispozitia = stare emotionala relativ persistenta ce poate avea fluctuatii ale profunzimii, intensitatii si duratei.
Tulburarile de dispozitie se deosebesc de variatiile normale de dispozitie prin:
persistenta;

durata;
severitatea;
prezenta altor simptome si tulburari functionale.
TULBURAREA AFECTIVA BIPOLARA (BOALA MANIACO-DEPRESIVA)
Este o boala recurenta caracterizata prin episoade de manie si depresie cu perioade normale intre episoadele de boala.

a) Mania – caracterizata prin:
modificari de dispozitie (excitatie)
modificari de forma a gandirii (grandoare)
tulburari de comportament: energie crescuta si dezinhibitie (ex. cheltuieli exagerate, indiscretii sexuale, familiaritate exagerata)
logoree (vorbire exagerata cantitativ, accelerata si dificil sau imposibil de intrerupt)
scaderea capacitatii de concentrare
scaderea nevoii de somn

b) Depresia – caracterizata prin:

scaderea bunei dispozitii sau lipsa placerii si a interesului pentru orice activitate
- tulburari de somn (insomnie sau hipersomnie)
modificari de apetit si greutate
fatigabilitate (lipsa de energie, oboseala)
scaderea stimei de sine
anxietate (frica fara obiect)
tristete
iritabilitate
culpabilitate
lentoare sau agitatie psiho-motorie
idei de suicid


II. TULBURARI DE ANXIETATE
Persoana resimte in mod excesiv anxietatea care poate fi:
somatica: palpitatii, respiratie dificila, gura uscata, greata, mictiuni frecvente, ameteala, tensiune musculara, transpiratii, tremor, tegumente reci;
psihica: sentimente de spaima si amenintare, iritabilitate, panica, anticiparea anxietatii, tensiune interioara, ingrijorare pentru lucruri minore, dificultati de concentrare, insomnie de adormire, incapacitate de relaxare

Tipuri de tulburari de anxietate:
a) Tulburarea de anxietate generalizata – tendinta la ingrijorare excesiva pentru lucruri cotidiene, tensiune fizica, nervozitate, slaba concentrare
b) Tulburarea de panica – palpitatii, senzatie de nod in gat, ameteli, dureri toracice, frica de a nu innebuni sau frica de moarte subita - ce apar spontan in situatii in care cei mai multi oameni nu s-ar teme
c) Agorafobia – tulburare in care un individ se fereste sa mearga in locuri publice, temandu-se ca ar putea avea un atac de panica si nu ar putea fugi
d) Tulburarea obsesiv-compulsiva
- compulsie = nevoia patologica de a actiona conform unui impuls care, daca i se rezista produce anxietate (comportament repetitiv executat in conformitate cu anumite reguli)
- obsesie = idee, gand sau impuls persistent care nu poate fi eliminat prin logica sau rationamente
e) Tulburari severe de stres – apar la scurt timp dupa un evenimet traumatizant si se manifesta prin: anxietate; depresie; tulburari de somn; imagini, vise sau amintiri legate de evenimentul traumatizant
f) Tulburarea post-traumatica de stres – apare dupa 6 luni, pacientul retraind evenimentul respectiv intr-un mod repetitiv si obsedant, prin imagini, vise sau amintiri.


III. SCHIZOFRENIA
Simptome de alarma care necesita consult psihiatric:

auzul unor voci cand nu este nimeni in jur
auzul gadurilor in cap cu voce tare
a avut ganduri sau pareri care au parut neobisnuite sau stranii altora
a simtit ca oamenii ar fi impotriva sa
a simtit ca primeste mesaje prin radio sau TV
a simtit ca cineva il spioneaza sau comploteaza impotriva sa cu scopul de a-i face rau
tendinta la izolare sociala
comportament bizar


IV. TULBURARI ORGANICE CEREBRALE
Sunt tulburari in care exista disfunctii cerebrale ce se manifesta prin pierderea memoriei, dezorientare, tulburari de comportament.
a) Delirium (sindrom cerebral acut) – se caracterizeaza prin: tulburarea constiintei, dezorientare, lipsa de atentie, agitatie, halucinatii vizuale, tulburari de somn (inversarea ritmului nictemeral).
b) Dementa (sindromul cerebral cronic) – este o afectiune generalizata a intelectului, memoriei si a personalitatii, fara afectarea constiintei


V. TULBURARI ALE APETITULUI
a) Bulimia nervoasa – ingestia cu pofta a alimentelor urmata de provocarea vomei sau utilizarea de purgative.
b) Anorexia nervoasa – se caracterizeaza printr-un regim alimentar excesiv, existand si episoade de ingestie de alimente urmate de provocarea vomei; pacientii anorexici au mult sub greutatea normala si pot prezenta semne de malnutritie


VI. TULBURARI DE SOMATIZARE
Somatizare = manifestare a unui stres psihologic prin simptome fizice care apartin mai multor sisteme ale organismului: digestiv, cardiac, respirator, musculo-scheletic, genital si nu pot fi explicate pe deplin printr-o boala organica


VII. TULBURARI DE PERSONALITAE
1. Personalitatea paranoida

persoane reci si distante in relatiile interpersonale sau sunt geloase si autoritare daca devin atasate
reactioneaza cu suspiciune la schimbarile de situatie si gasesc motive ostile si rau-voitoare in spatele actelor inocente sau chiar pozitive ale altor persoane
atunci cand ei cred ca si-au confirmat suspiciunile reactioneaza cu furie
persoanele paranoide au tendinta de a lua atitudine legala impotriva altora in special cand au senzatia unei indignari indreptatite, dar ei nu-si pot vedea propriul lor rol intr-un conflict
motivele ostile reprezinta proiectii ale propriilor ostilitati fata de altii
din punct de vedere ocupational, aceste persoane pot fi eficiente si constiincioase, dar au nevoie sa lucreze intr-o relativa izolare
2. Personalitatea schizoida

persoanele sunt introvertite, retrase, solitare, reci din punct de vedere emotional
sunt adesea absorbite in propriile ganduri si sentimente
se tem de apropierea si intimitatea cu altii
sunt reticente, viseaza cu ochii deschisi si prefera speculatiile teoretice in locul actiunii practice
3. Personalitatea schizotipala
persoanele sunt izolate social si detasate emotional, la fel ca persoanele schizoide
dar, in plus, prezinta ciudatenii in gandire, perceptie si comunicare, cum ar fi: gandirea magica, clarviziunea, ideile de relatie sau ideatie paranoida
aceste ciudatenii sugereaza schizofrenia, dar nu sunt suficient de severe niciodata
4. Personalitatea borderline
persoanele sunt instabile din punct de vedere al dispozitiei,al imaginii proprii, al comportamentului si al relatiilor interpersonale
aceasta tulburare de personalitate este mai evidenta in primii ani de viata adulta, dar tinde sa devina mai usoara si sa se stabilizeze cu varsta
aceste persoane cred ca au fost deprivate de ingrijirea adecvata in copilarie si, in consecinta, se simt parasite, necajite si indreptatite sa solicite atentie si protectie
persoanele sunt permanent in cautarea cuiva care sa le poarte de grija
cand se simt abandonate, ele se izoleaza sau devin foarte impulsive
trec foarte repede de la o stare de dispozitie la alta, de la ura la dragoste sau invers, modificandu-si extrem si parerile despre lume, ei insisi sau despre altii
cateodata, conceptia lor despre realitate este atat de deformata, incat au scurte episoade de gandire psihotica, cum ar fi ideile paranoide si halucinatiile
agresivitatea este mai mult indreptata asupra propriei persoane (tendinta la automutilare)
5. Personalitatea antisociala (psihopatica sau sociopatica)
aceste persoane ignora fara mila drepturile si sentimentele celorlalti
ii exploateaza pe ceilalti in scopul unor castiguri materiale sau satisfactii profesionale (spre deosebire de persoanele narcisice care ii exploateaza pe ceilalti deoarece cred ca superioritatea lor ii indreptateste sa faca acest lucru)
au toleranta scazuta la frustrare
nu anticipeaza consecintele negative ale comportamentului lor antisocial si nu simt remuscari sau vinovatie dupa aceea
aceste persoane pot explica logic si veridic comportamentul lor sau dau vina pe altii
aceasta tulburare de personalitate este adesea asociata cu alcoolismul, dependenta de droguri, infidelitatea, promiscuitatea, esecul profesional, schimbarile frecvente de domiciliu si condamnarea la inchisoare
tulburarea tinde sa se diminueze sau sa se stabilizeze cu varsta
6. Personalitatea narcisica
persoanele se cred grandioase, au o senzatie exagerata de superioritate
relatiile cu ceilalti sunt caracterizate prin nevoia lor de a fi admirate
aceste persoane sunt extrem de sensibile la critica, nereusita sau infrangere
cand se confrunta cu imposibilitatea de a-si satisface opiniile despre sine, ele se infurie sau devin depresive
pentru ca se considera superioare, cred ca ceilalti le invidiaza si se simt indreptatite sa-i exploateze pe altii, ale caror nevoi sau pareri le considera mai putin importante
7. Personalitatea histrionica (isterica)
persoana cauta sa atraga atentia, sunt constiente de infatisare si sunt teatrale
exprimarea emotiilor pare adesea exagerata, copilaroasa si superficiala si, ca si alte comportamente teatrale starneste atentia intelegatoare sau critica a altora
relatiile se stabilesc frecvent cu usurinta, dar tind sa fie superficiale si trecatoare
in realitate, au nevoie de dependenta si protectie
8. Personalitatea dependenta
le lipseste increderea in sine si se simt deosebit de nesigure in ceea ce priveste capacitatea lor de a avea grija de propria persoana responsabilizandu-i pe cei din jur
ei declara ca nu pot lua decizii si ca nu stiu cum sau ce sa faca
acest comportament se datoreaza partial parerii ca altii sunt mai capabili si partial unei retineri de a-si exprima propriile pareri, de teama de a ofensa persoanele de care au nevoie prin agresivitatea lor ( de fapt acest comportament este o forma de agresiune fata de sine ).
9. Personalitatea evitanta
aceste persoane sunt hipersensibile la respingere si se tem sa inceapa o relatie sau orice activitate noua pentru ca ar putea esua sau ar putea fi dezamagite
au o dorinta puternica de afectiune si acceptare
aceste persoane raspund la respingere cu retragere si prin accese de furie
au un raspuns terapeutic slab la medicatia anxiolitica
10. Personalitatea obsesiv-compulsiva
persoanele sunt constiincioase, ordonate, perseverente, de incredere, perfectioniste
sunt inflexibile si nu se pot adapta la schimbare
sunt prevazatoare si cantaresc toate aspectele unei probleme avand greutati in luarea deciziilor
isi iau responsabilitatile in serios, dar pentru ca urasc greselile si imperfectiunea se pot pierde in detalii si pot avea dificultati in a-si duce la bun sfarsit sarcinile
responsabilitatile le produc anxietate si, rareori, realizarile le produc satisfactie
sufera datorita sentimentelor, relatiilor interpersonale si a situatiilor in care nu au controlul sau in care trebuie sa se bazeze pe altii sau in situatiile in care evenimentele sunt imprevizibile
11. Personalitatea pasiv-agresiva (negativista)
sunt persoane care apar pasive, dar acest comportament este destinat pentru a evita responsabilitatea sau pentru a controla sau pedepsi pe altii
comportamentul pasiv-agresiv se manifesta prin tergiversare si ineficienta
aceste persoane sunt de acord sa efectueze sarcini pe care nu doresc sa le efectueze si apoi submineaza subtil ducerea sarcinii la bun sfarsit
acest comportament ascunde ostilitate sau dezaprobare
12. Personalitatea ciclotimica
acest tip de personalitate este considerat un temperament prezent la oamenii dotati si creativi
la aceste persoane alterneaza starea de vioiciune, energie si optimism cu tristetea si pesimismul
schimbarile ritmice ale dispozitiei sunt regulate si nu sunt declansate de factori externi
13. Personalitatea depresiva (masochista)
persoanele sunt posomorate, ingrijorate, au o viziune pesimista si descurajeaza si deprima persoanele care petrec mai mult timp in compania lor
ei cred inconstient ca suferinta lor este un simbol, un semn de merit necesar pentru a castiga dragostea sau admiratia celorlalti
pentru ele satisfactia personala este nemeritata si plina de pacat


VIII. TULBURARI LEGATE DE CONSUMUL DE SUBSTANTE PSIHOACTIVE
Abuzul se defineste prin:
Consumul oricarei substante psihoactive ilicite indiferent de cantitate si frecventa;
Daca substanta este legala sau medicamentoasa atunci abuzul este utilizarea excesiva in scopul obtinerii placerii;
Absenta tolerantei si sevrajului;
Utilizarea recurenta a substantei avand ca rezultat neindeplinirea obligatiilor majore (la scoala, locul de munca, familie);
Utilizarea recurenta a substantei in situatii cu potential de periculozitate (ex. sofatul);
Consecinte legale;
Continuarea utilizarii substantei in pofida problemelor de natura personala si sociala.

Dependenta se manifesta prin:
Simptomele tolerantei (nevoia acuta de a creste dozele pentru a atinge efectul subiectiv al intoxicatiei si/sau efect diminuat la administrarea aceleiasi cantitati de substanta);
Simptomele sevrajului (apare la oprirea sau diminuarea consumului si dispare cand substanta este readministrata);
Dorinta compulsiva de a utiliza substante;
Dificultatea de a controla consumul;
Comportament de cautare a substantei;
Dorinta permanenta si incercari nereusite de a abandona consumul;
Abandonarea sau reducerea semnificativa a activitatilor ocupationale, sociale si recreationale;
Continuarea utilizarii substantei in pofida recunoasterii de catre individ a problemelor somatice si psihice pe care aceasta i le provoaca sau i le exacerbeaza.


Dependenta:
fizica – caracterizata prin simptome ale tolerantei si sevrajului
psihica – este nevoia de a mentine sau de a regasi senzatia de placere, de bine prin consumul substantei sau de a evita senzatia de rau psihic atunci cand nu mai consuma substanta respectiva

Intoxicatia acuta este un sindrom reversibil specific caracterizat de ingestia recenta a unei cantitati de substanta suficiente pentru a produce modificari comportamentale maladaptative acute. Efectele somatice si psihice dispar odata cu eliminarea substantei, recuperarea fiind completa, exceptand situatiile in care au aparut leziuni ale tesuturilor sau alte complicatii.

Consultul psihiatric este recomandat in urmatoarele situatii:

dependenta este severa sau exista probleme multiple legate de consumul de substanta
exista comorbiditati (alte afectiuni asociate)
medicul generalist considera ca este necesara detoxifierea
persoana a avut numeroase incercari nereusite de a abandona consumul sau a avut experiente anterioare pozitive in tratamentul efectuat intr-un serviciu specializat
pacienta este gravida sau alapteaza
Alcoolismul
Alcoolul este substanta se abuz cea mai larg disponibila si cea mai acceptata cultural. Exista mai multe moduri de a consuma alcool: Consumul social (moderat) = consumul de alcool care nu pune probleme si care poate fi tinut sub control: - cel mult 2 unitati/zi la barbati sau 4 unitati la o ocazie
cel mult 1 unitate/zi la femei sau sub 3 unitati la o ocazie
cel mult 1 unitate/zi indiferent de sex, dupa varsta de 60 ani
Consumul de risc (periculos):
barbati peste 14 unitati/saptamana sau peste 4 unitati la o ocazie
femei peste 7 unitati/saptamana sau peste 3 unitati la o ocazie
1 unitate alcool (1 U) = 20 grame alcool pur
Aceasta se regaseste cu aproximatie in:
1U = 1 sticla bere (500 ml) = 1 pahar de vin (200 ml) = 40 ml spirtoase

Efectele alcoolului
Pe termen scurt:
somatice:
- dupa 1-2 ore: senzatie de bine, relaxare musculara, inrosirea fetei, scaderea senzatiei de durere, modificarea apetitului
- dupa 4-5 ore: greata, varsaturi, probleme de mers, accidente, vatamari corporale
psihice:
- dupa 1-2 ore: stare de buna dispozitie, scaderea inhibitiilor, cresterea increderii in sine, cresterea dorintei sexuale
- dupa 4-5 ore: deprimare, vorbire si exprimare dificile, probleme de memorie si atentie, confuzie, somnolenta, coma
sociale:
- dupa 1-2 ore: cei din jur par mai prietenosi si intri mai usor in relatie cu ei
- dupa 4-5 ore: te certi mai usor, probleme in familie, faci lucruri pe care apoi le regreti (acte violente, condus periculos etc.)


Pe termen lung:
somatice: tremuraturi, transpiratii, frisoane mai ales dimineata, boli de stomac (ulcer, gastrita), boli de ficat (steatoza hepatica, ciroza, cancer), boli de inima, neuropatie (dureri la nivelul membrelor inferioare, amorteli, mers dificil), scade potenta sexuala
psihice: stare de frica, nervozitate, neliniste, agitatie mai ales dimineata, insomnie, cosmaruri, iritabilitate, plans usor, accese de furie sau de tristete, depresie, tentative de suicid, halucinatii (frecvent cu animale – insecte), dementa (atrofie corticala)
sociale: probleme la locul de munca, in familie, pierderi financiare, izolare in societate


Opiacee (morfina, heroina):
Intoxicatia acuta: euforie, inrosirea pielii, prurit tegumentar, mioza, somnolenta, hipotensiune arteriala, bradicardie, bradipnee, scaderea temperaturii corpului
Sevrajul: anxietate, cresterea ritmului respirator (tahipnee), transpiratii, lacrimare, rinoree, midriaza, piloerectie (pilea de gaina), crampe musculare, tremor


Anxiolitice si hipnotice:
Intoxicatia cu sedative: nistagmus, somnolenta, confuzie, atonie marcata cu cadere, mioza, bradipsihie, in final deces
Sevrajul – in special barbituricele: neliniste, tremor, slabiciune, reflexe osteotendinoase exagerate, delir, confuzie, halucinatii (terifiante, vizuale si auditive)
Sevrajul la benzodiazepine produce un sindrom asemanator dar mai putin sever.

Cannabis (marijuana):
Fumatul produce o stare de constiinta asemanatoare visului, in care toate par detasate, suspendate, se modifica perceptia timpului, culorilor si spatiului, stare de bine, de exaltare, tahicardie, injectare conjunctivala, uscaciunea gurii, bradipsihie. Simptomele schizofrenice sunt accentuate de marijuana chiar si la cei care fac tratament cu antipsihotice.

Cocaina:
Injectarea intravenoasa sau fumatul determina: hiperstimulare,vigilenta, euforie, senzatie de putere si competenta, tahicardie, hipertensiune arteriala,midriaza, insomnie, nervozitate, halucinatii, idei paranoide, comportament agresiv. Supradoza determina: tremor, convulsii, delir, chiar deces prin tulburari de ritm cardiac si insuficienta cardiaca.
Prizarea repetata poate determina perforarea septului nazal.

Amfetaminele:
Abuzul determina: excitatie, grandomanie, urmate de oboseala excesiva si somnolenta, psihoza paranoida.

Halucinogene (LSD, psilocibina, mescalina):
Consumul determina: stare de excitatie a sistemului nervos central, modificari de perceptie, modificari de dispozitie (euforie, rar depresie), iluzii vizuale, anxietate.

Solventi volatili (hidrocarburi aromatice, cetone, eter, cloroform etc.):
Provoaca: ameteala, somnolenta, vorbire ininteligibila, mers nesigur, impulsivitate, iritabilitate, iluzii, halucinatii, idei delirante, labilitate emotionala.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
daria



Data înscrierii: 14/Oct/2007
Mesaje: 281
Locație: Cluj

MesajTrimis: Vin Mar 21, 2008 4:22 pm    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Problema diagnosticului în psihiatrie

Stabilirea diagnosticului în psihiatrie este o problemă deosebită și dificilă deși rămâne de mare importanță.Diagnosticul psihiatric rămâne poate cea mai controversată parte a psihiatriei,problema ei crucială,în care confruntările sunt dure și frecvente.S-au încercat numeroase tentative de modelare,mergând până la computerizarea diagnosticului psihiatric,dar care au rămas doar tentative nematerializate.
După I.S.Strauss,în privința diagnosticului psihiatric ar exista cel puțin 3 modele de diagnostic:un model tipologic,unul dimensional și unul mixt.
Modelul tipologic este modelul cel mai popular fiind alcătuit pe baza variabilelor psihiatrice și a validării lor clinice.Acest model,subliniază autorul descrie categorii de diagnostice,inclusiv forme discrete,având o aplicație asupra unui cerc enorm de probleme psihiatrice.Partea slabă a modelului apare atunci când se pune problema diagnosticului diferențial,entitățile psihiatrice,în majoritatea lor având o descriere generală și putând cu greu separa,de exemplu,o nevroză de o psihoză,fără a mai vorbi de o nevroză de alte entități limitrofe.Modelul tipologic are la bază concepția lui Kraepelin și Bleuler (cu diviziunea psihozelor în schizofrenice și neschizofrenice),iar nevrozele la rândul lor sunt și ele divizate doar pe baza simptomelor.Este,subliniază Straus cea mai simplă metodă de clasificare,o clasificare pur semnatică,motiv pentru care este optimă pentru clinicianul supraîncărcat și supraaglomerat.
Bazându-se pe asemănarea bolii psihice cu cea somatică,modelul tipologic poate creia iluzia definirii,ca și în cazul bolilor somatice a unor "criterii discrete"cum le numește Strauss,capabile a pune diagnostice diferențiale fine (de exemplu,caracterul halucinator din schizofrenie).În acest fel psihiatria clinică adoptă în stabilirea diagnosticului aceleași etape și aceiași tactică ca și în medicina internă (o cantitate mare de simptome,grupate apoi pe baza unui sistem teoretic în sindroame și spunând în mod aprioric că între acestea ar exista o corelație).
Dar subliniază Debray,chiar în medicina internă sindromul este doar un model iar munca esențială de diagnostic constă tocmai în realizarea unei asemănări dintre bolnav și model.În medicina internă această etapă sindromologică este apoi depășită rin raportarea sindroamelor izolate la o anumită entitate nozologică iar diagnosticul este apoi supus,spune autorul și altor judecăți (frecvență,vârstă etc).În medicina internă însă etiologia și anatomia patologică apar ca principii unificatoare și care duc la explicarea simptomului clinic (patogenia și etiologia fiind adevărate criterii de clasificare).În psihiatrie o cale similară este imposibilă și Debray enumeră 2 piedici principale și anumea:
1.Greutatea și semnificația unui simptom nu se poate controla prin nici o referință etiologică sau patogenetică iar adunarea simptomelor în sindroame implică o reducere arbitrară a informației.În acest fel a recunoaște aici sindromul în sensul medicinii interne este foarte dificil,fiind vorba e fapt,de o construcție sindromică pur speculativă.Metoda poate cel puțin evidenția unele simptome "consacrate" mai mult sau mai puțin caracteristiuce ale unei afecțiuni.
2.Implicarea bolnavului într-o categorie nosologică presupune o asemănare cu un model predeterminat,model relativ,deoarece nu are o confirmare patogenetică.Dar adesea,spune Debray,bolnavul este departe de a confirma un model (cazurile tipice fiind excepționale).
Pentru ca un bolnav să poată intra într-o categorie de diagnostic,noi trebuie să "compunem" pe baza informațiilor foarte variate câteva simptome "caracteristice" sau dacă nu este posibil să multiplicăm mereu excepțiile,"formele clinice" (cum este în ultima vreme cu stările borderline),riscând astfel o adevărată atomizare a nosologiei.
Cu toate acestea,modelul tipologic are încă o mare popularitate și el stă la baza tuturor sistemelor standard de diagnostic psihiatric (DSM II,III,IV,International Classification of Diseases),ceea ce nu este altceva decât aspirația psihiatriei de a putea uza de o nomenclatură universală.
Din nefericire,în cadrul acestui sistem de clasificare,formele clinice se înmulțesc ca ciupercile după ploaie și aproape orice autor,care are cât de cât orgoliu,se poate repede prezenta cu noi clasificări sau cu noi forme clinice.Menninger,de exemplu,publică o listă de 70 de pagini a celor mai populare tipologii de diagnostic descrise dealungul anilor iar Stengel descrie 39 de diferite simptome tipologice utilizate doar în secolul al XX-lea.
Metoda descriptivă cere însă unele precizări pe care tot Debray le enumeră astfel:
1.În medicina internă simptomul nu este o simplă deviere în raport cu axa normalității,ci este o modificare subiectivă și obiectivă apărută în cadrul boilii și care informează pe medic asupra naturii și localizării afecțiunii.În psihiatrie,această perspectivă apare echivocă și în nici un caz nu poate valida un model clinic,mai ales atâta timp cât acest model variază de la un medic la altul,de la o țară la alta,iar în prezent însăși noțiunea de boală mintală este pusă sub semnul îndoielii.
2.În medicina internă simptomul atestă o modificare organică dar în psihiatrie el nu are nici pe departe această funcție,el fiind pur și simplu doar o sinteză clinică sau cel mult o ipoteză patogenetică.
3.În medicina internă simptomul este un ansamblu coerent de simptome (nu este vorba doar de o simplă coincidență),pe când în psihiatrie el reflectă mai degrabă un sens statistic.
După Strauss un diagnostic trebuie să se bazeze cel puțin pe următoarele criterii:
-Să fie valid în termenul criteriilor clinice majore;
-Să fie apt a sugera o bază pentru tipurile discrete;
-Să conțină grupaje de simptome care să stea la baza unor tipuri reale;
Elementul esențial al modelului tipologic de diagnostic este însă lipsa posibilităților de validare definitivă (de altfel în psihiatrie nici un model nu a putut fi validat în mod definitiv).În psihiatrie nu există un agent etiologic,un test de laborator sau terapeutic capabil a valida marile entități clinice.Mai mult,subliniază tot Strauss,în clinică este foarte greu a găsi pacienți reali pentru un anumit tip de diagnostic,de unde și dictonul "este mai bine să-ți cunoști bolnavul decât să-i pui diagnosticul".
Natura datelor clinice nu susține deci modelul tipologic,dar el rămâne popular datorită simplității lui și a utilizării lui ca instrument practic de clasificare.
Modelul dimensional este foarte frecvent utilizat,mai ales în cadrul cercetărilor științifice.Modelul dimensional nu ia în considerație atât fenomenele calitative,cât mai ales pe cele cantitative,localizând indivizii dealungul uneia sau a mai multor dimensiuni (gradul tulburărilor psihopatologice).În acest sens Menninger vorbește de dimensiunea psihologică a desorganizării,care poate să fie discretă și care poate permite trecerea la un tip la altul.În cadrul acestui tip de diagnostic,subliniază Strauss nivelul dimensiunii factorilor necesari pentru a cauza unei persoane un anumit nivel psihopatologic este elementul cel mai important.Totuși și acest model are serioase slăbiciuni,deoarece dacă utilizezi o dimensiune multe alte informații nu mai sunt luate în considerație.
Modelul mixt încearcă încearcă să combine avantajele ambelor modele.Un astfel de model mixt este de exemplu constituit din concepția lui Bleuler asupra schizofreniei.
Odată cu progresele realizate de psihofarmacologie,biochimie,genetică,viziunea asupra modelului medical s-a schimbat față de viziunea tradițională,fiind nevoie de o redefinire a lui,unii mergând chiar până la reabilitarea lui.Dacă acest lucru ar fi posibil,s-ar restabili odată cu aceasta și importanța diagosticului psihiatric (lucru evident mai ales după 19660).Cercetările moderne de genetică și neurobiologie s-au adăugat viziunii psihosomatice a bolilor psihice,iar importanța psihofarmacolgiei s-a făcut paralel cu creșterea impotanței metodelor care vizează statutul social al bolnavului.S-au indicat,subliniază Weissman și Klerman 3 surse principale în procesul de diagnostic:
1.Subiectul în diferite condiții și perioade de timp;
2.Ocazia,pacientul în diferite stadii ale acestor condiții;
3.Informația,clinicianul are diferite surse de informații;
4.Observația,nu fiecare observă la fel;
5.Criteriile de diagnostic;
Validitarea claselor nosologice,arată Weissman cer corelații între fenomenele clinice cu alte variabile (termen lung de observație,răspuns la tratament etc).În mod obișnuit stabilirea diagnosticului se bazează pe judecata clinică și o experiență psihiatrică bogată,dar și pe o serie de principii apriorice (caz în care studiul sistematic al cazului este pe planul doi).Robins și Guze stabilesc următoarele metode științifice pentru stabilirea diagnosticului în psihiatrie:
1.Descrierea clinică;
2.Delimitarea de alte tulburări;
3.Studiul de laborator;
4.Urmărirea antecedentelor heredocolaterale;
5.Studii familiale și genetice,răspunsul la tratament;
6.Corelația cu variabilele independente psihologice și sociale;
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
daria



Data înscrierii: 14/Oct/2007
Mesaje: 281
Locație: Cluj

MesajTrimis: Vin Mar 21, 2008 4:24 pm    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Rezumat Modelul de boală și importanța sa Lucrarea reprezintă un referat general privind o problematică aproape absentă în cadrul discuțiilor privind reforma asistenței medicale din țara noastră.Noi considerăm că un cadru ideologic sincron cu cel al medicinii europene și americane se impune. Sunt trecute în revistă principalele modele de boală cu calitățile și defectele lor.Se consideră că modelul medical care a stat și încă stă la baza medicinii noastre somatice și psihiatrice este depășit și o schimbare în acest domeniu este esențială pentru reformă. Abstract Illness model and its value The paper represents a general report concerning a problem almost without leave when on speaking about medical aid reform in our contry.We think,that a ideological background synchronic with european and american medicine may become established. There are reviews the main illness models with their qualities and deficiencies. It is thought that medical model which has stand in the past and just now of our medicin basis (somathical and psychiatrical) is now over and a change in this field is essential for reforming our medical system Modelul de boală și importanța sa Cucu C.Ioan Dr.Șt.Medicale,Medic primar psihiatru, psiholog Pentru a înțelege mai bine raportul dintre factorii biologici,psihologici și sociali în cadru bolilor,ne putem folosi și de principiul modelării (proces preluat din tehnica informațională),prin care se simplifică,până la schematic un proces,cu scopul unei mai bune înțelegerii.Medicina ca știință pragmatică,nu a simțit neapărat nevoia unei modelări,teoretizările,în medicină rămânând adesea pe planul doi,în raport cu stringența comportamentului pragmatic.Medicina a înțeles că și o încredere oarbă,nelimitată în validitatea unor teorii sau într-un model general explicativ nu este de dorit,fiind o eroare prea frecventă pentru ca medicina să țină seama de aceasta.Din acet motiv criteriile de valabilitate a unui model au fost supuse în medicină mereu revizuirii și adesea un model a fost înlocuit cu altul.Acest lucru a făcut,ca în ciuda definirii individuale a numeroase boli, medicina actuală să nu poată oferi un model general de boală. Dacă un logician ar defini boala,acesta în contextul medicinii actuale,ar apela la o definire foarte largă,din care să se poată apoi desprinde diferite entități particulare, motiv pentru care astăzi diferite boli sunt tratate pe bază de criteriilor diferite și chiar diferența dintre boală și sănătate se face uneori dificil. Conceptul de boală a evoluat în istoria medicinii,începând cu conceptul de "boală-simptom"(diaree,melenă etc),pentru ca abia în secolul al XVII-lea, prin Sydenheim să se ajungă la conceptul de "boală-sindrom",iar apoi la sfârșitul secolului al XIX -lea și începutul secolului al XX-lea să se ajungă la noțiunea de "entitate nosologică" sau boală,în sensul cunoscut în prezent. În funcție de diferitele perioade și de nivelul desvoltării științifice au existat în toate epocile modele specifice de boală,începând cu cele primitive,până la cele științifice din secolul trecut și probabil vor continua. Modelele primitive,modelul religios.Chiar dacă nu mai sunt de actualitate aceste modele au avut un mare impact asupra conștiinței colective și ele mai fac parte din mitologia bolnavilor din epoca modernă.Reprezentările primitive privind boala se încadrau în sfera concepțiilor animiste sau magice ale popoarelor din acea epocă. Animismul reprezintă o teorie empirică privind forțele spirituale și influența lor asupra naturii și bolii,fiind vorba de o concepție a însuflețirii naturii.Popoarele primitive concepeau natura ca pe un loc populat de ființe spirituale bune sau rele,lucru care se poate constata din lectura mitologiei ca și din conținutul mai vechi sau contemporan a numeroase superstiții.În aceste concepții spiritul anima atât ființele vii cât și lucrurile,omul însăși fiind animat de un suflet mobil care îl putea părăsi,sufletul fiind independent de corp.Sufletul apărea deci dematerializat și spiritualizat. Animismul apare în istoria omenirii ca prima concepție despre lume și în același timp și ca prima concepție psihologică.Este lesne de înțeles acuma că bolile somatice sau psihice erau reprezentate de o anomalie a manifestărilor spirituale.Magia,de exemplu,se servea de metodele psihologice datorită credinței omului primitiv în puterea dorințelor.Din aceste motive bolnavii psihici nu erau conssiderați ca adevărați bolnavi,ci mai degrabă ca un mijloc de comunicare cu forțele spirituale,motiv pentru care bolnavul psihic nu era exclus din societate,fiind chiar protejat,creindu-i-se chiar condiții speciale. Trecerea de la concepția animistă la concepțiile religioase va determina o altă manieră de a privi modelul de boală. Modelul religios duce la o mai precisă delimitare a entităților.Forțele spirituale sunt văzute în cadrul acestui model prin existența forțelor binelui și a răului.Natura sufletului este de esență divină,sufletul fiind independent de corp.Boala apărea ca o "rătăcire " a spiritului,acest lucru datorându-se faptului că individul,deși a avut posibilitatea de a alege între bine și rău,el a ales în mod deliberat răul,păcatul.Prin aceasta corpul individului a devenit locul de manifestare a spiritului malefic care se poate manifesta fie ca o boală mintală fie ca una somatică.Bolnavul apărea,astfel,ca un posedat,cu sufletul sbuciumat și fiind în același timp culpabil pentru boala sa.Pentru a scăpa de boală,pacientul trebuia să o rupă cu păcatul,iar terapia consta mai ales din practici religioase.Bolnavii psihici,de exemplu,nu erau considerați ca bolnavi reali iar medicii nu aveau nici un rol în acest caz. Modelul medical.Modelul medical apare ca efect al marilor descoperiri din cadrul diferitelor științe (fizică,chimie),dar care s-au reflectat prin progrese extraordinare în medicină (descrierile anatomice și histologice,descoperirea celulei,a microbilor etc).În contextul epocii filozofia mecanicistă și chiar mecanica erau cele mai desvoltate,motiv pentru care aceste descopriri vor fi introduse într-un concept de model mecanicist de boală.Esența modelului medical a constat în aceia că boala a fost intim legată de leziunea anatomică sau histologică,ceea ce l-a făcut pe Wirchow să afirme că boala este intim legată de leziune și în ultimă instanță de procesele care se petrec la nivelul celulei.Descoperirile lui Pasteur și Koch au pus la baza explicațiilor biologice agenții microbieni,cadru în care s-au înscris apoi cu brio descoperirile de biochimie, genetică, toate acestea fiind adjudecate de modelul medical sau biologic de explicare a bolii.De altfel,boala infecțioasă corespondea cel mai bine modelului medical (motiv pentru care modelul s-a mai numit și model pasteurian sau fizic). Modelul medical a apărut la nivelul de cunoștințe a secolului al XIX-lea, acceptând ca explicație concepția mecanicistă,dominantă la acea epocă.Din acest punct de vedere organismul era considerat ca un mecanism,un mecanism perfect,dar având limitele și calitățile oricărui sistem mecanic. Agentul patogen venea din exterior (mai apoi s-a acceptat și din interior),el fiind totdeauna o prezență fizică,concretă.În afara unei desordini structurale nu se putea vorbi de boală,simptomul,boala fiind intim legate de leziune,de o cauzalitate unică,influența mediului exterior,mai ales social fiind exclusă iar viața psihică fiind doar un epifenomen al materiei,un fel de penumbră a proceselor fizico-chimice care caracterizau boala. Esența modelului medical constă deci în legătra directă care se face între simptom,boală și leziune.Simplificând la maximum,modelul medical afirma că boala sau simptomul=leziunea,adică sunt legate direct de natura și gravitatea leziunii snstomice. Modelul corespondea perfect epocii sale, nivelului de desvoltare a științelor,a medicinii și în contextul în care psihologia,sociologia nemarxistă erau incipiente.În acest context boala era înțeleasă prin ceea ce se putea explica prin leziune de țesut,de organ sau în ultimă instanță celulară,ceea ce a dus la ruperea organismului în bucăți,ca și în cazul unei mașini cu mai multe piese,ducând la apariția unei medicini de organ și a unei ultraspecializări,cu scăderea importanței medicului generalist,de familie și cu cultul ultraspecialistului și a aparatelor și a analizelor (o antiteză a medicinii hipocratice).Mijloacele de vindecare constau,bine înțeles,tot în factori fizici și chimici,iar în domeniul etiologiei s-a ajuns la aspecte extremiste (de tipul,fiecare boală își are microbul ei). Simplificarea modelului la formula,boală=leziune,a dus la faptul ca acest model să aibă un mare impact nu numai în lumea medicală dar și în opinia publică.Este de mirare,subliniază Delay și Pichot că un asemenea model de boală să persiste de peste 100 de ani și să rămână încă adânc imprimat în conștiința populației dar și a majorității medicilor,mai ales că în țara noastră,înainte de 1989 psihologia sau psihosomatica erau practic interzise,ca aberații burgheze. Desvoltarea psihologiei,sociologiei,apariția epidemiilor de boli legate de stres au dus la desvoltarea unor explicații posihogenetice,la posibilitatea existenței și a unor boli funcționale (deci nelezionale),la apariția părerii că o explicație biologică pură nu mai poate cuprinde complexitatea patologiei epocii industrializate și urbanizate în care trăim.Din acest motiv a început declinul treptat al modelului medical. Atacul contra modelului medical nu a pus în discuție cuceririle științelor biologice, chiar tratamentele somatice,ci s-a atacat doar modelul medical ca model general de boală,ca model explicativ de boală,deoarece nu mai ținea cont de desvoltarea noilor științe,apărute ulterior (psihologia,sociologia),și nici de o serie de concepții psiho-fiziologice și chiar concepții filozofice umaniste. S-a criticat,mai ales afirmația absolută privind obligativitatea existenței leziunii în toate bolile,deasemenea tipul rigid de clasificare a modelului medical,cu apariția permanentă de noi forme clinice,ori de cîte ori modelul nu se putea adapa realității clinice. Pe de altă parte modelul medical acreditează foarte ușor "rolul de bolnav", ideia obligativității leziunii ducând repede la ideia de incurabilitate.Acest lucru încurajează mai ales nevroticii,care se vor considera și ei bolnavi somatici,și vor fi dispuși imediat să renunțe la responsabilități,încurajându-i să recadă în forme nespecifice de boală. Tot modelul medical proliferează,așa cum am mai arătat,medicina de organ, ultraspecializarea,cu deprecierea cunoșterii personalității bolnavului. Aplicarea și menținerea modelului medical în psihiatrie (mai ales la noi) a luat într-adevăr aspecte dramatice.Astfel,în dorința de a o rupe cu explicațiile neștiințifice și pentru a obține pentru bolnavul psihic stautul de bolnav, psihiatria clasică,prin Kraepelin,a accepta modelul medical,la începutul secolului XX.Pentru acea epocă,acest lucru a însemnat un progres,pe această bază apărând clasificarea bolilor psihice,iar bolnavul psihic căpătând statut de bolnav la fel ca și bolnavul somatic.Kraepelin,acceptând modelul medical pentru bolile psihice era convins că fiecare boală psihică își are leziunea ei specifică și că chiar dacă pentru moment acest lucru nu este evident,o va face,în mod cert tehnicile viitorului. Kraepelin (1856-1926) este acela care stabilește dominația punctului de vedere organicist în psihiatie, punând,așa cum am văzut,modelul medical la baza sistemului său de clasificare,afirmând că "simptomele psihice se grupează de așa manieră încât pot fi considerate tipuri specifice de boli mintale". Concepția lui Kraepelin a fost strălucit dovedită de elucidarea naturii PGP,boală care se încadra perfect în modelul medical (cauză microbiană, leziune, simptome, tratament medical).Totuși,în afara PGP descrierea unor boli asemănătoare nu s-a mai petrecut în psihiatrie. Un mare rol în menținerea modelului medical în psihiatrie l-a avut însăși Freud,a cărui formație medicală este bine cunoscută.Dat fiind marea autoritate a lui Freud și Kraepelin,până în deceniul al 7-lea al secoluli XX nimeni nu se mai îndoia de valabilitatea modelului medical în psihiatrie. Aplicat bolilor psihice,modelul medical,subliniază Purushotton se rezumă la trei postulate: 1.Orice desadaptare psihologică are o cauză subiacentă de natură biologică și psihologică,în același timp; 2.Simptomul are valoare relativă,cauza biologică fiind elementul esențial; 3.Diagnosticul este o rezultantă a ceea ce comportamentul prezintă ca semne exterioare și ceea ce medicul presupune ca pornind de la o "formulare teoretică recunoscută". Totuși psihiatria trebuie să fie recunoscătoare introducerii modelului medical,care după Coleman și Broen a adus următoarelor beneficii: 1.Renunțarea la concepția demonologică în favoarea unei concepții materialist-mecaniciste; 2.PGP ca și alte afecțiuni psihice organice au putut primi o abordare terapeutică eficientă; 3.Apariția unei scheme de clasificare chiar dacă în mod evident era incomplectă; 4.Punerea bolii psihice pe picior de egalitate cu boala somatică,ceea ce în epoca respectivă ridică prestigiul psihiatriei și impune bolnavilor un tratament uman; 5.Apariția unei abundențe de cercetări de anatomie,fiziologie,biochimie pentru a stabili patologia organică a bolilor psihice; Acest lucru a luat mare avânt din 1950 odată cu descoperirea medicamentelor neuroleptice care,subliniază autorii,deși nu vor vindeca bolnavii,vor face totuși posibilă rămânerea lor în familie și societatea, severitatea simptomelor scăzând foarte mult. Treptat însă apare o perioadă de declin a modelului,el este supus mereu la numeroase critici venite de pe poziții diferite fără însă a se pune în discuție cuceririle reale ale modelului (tratamente medicale, cuceririle biochimice,genetice etc). Modelul psihosomatic.Modelul psihosomatic a apărut ca o reacție îm fața neputinței medicinii dominată de modelul medical,bazată numai pe explicații biologice de a explica fenomenul bolii,într-o epocă a industrializării și urbanizării și odată cu apariția noilor științe umaniste,a unor concepții existențialiste. Modelul psihosomatic va introduce în în explicațiile fiziopatologice alături de factorii biologici și factorii psihologici și sociali (acreditând în același timp și ideia de boală în afara oricărei leziuni). Modelul psihosomatic depășește explicațiile mecaniciste ale modelului medical și mai ales afirmația acestuia că leziunea anatomică are rolul capital. În locul unei viziuni mecaniciste (omul este ca o mașină),modelul psihosomatic introduce,în condițiile moderne,ideia legăturii dintre corp și suflet,dintre biologic,social și moral.Modelul psihosomatic depășește deci explicațiile mecaniciste.Leziunea chiar dacă există ea nu trebuie să fie neapărat primitivă,putând fi precedată de o lungă perioadă de tulburări funcționale,care pot fi puse în mișcare de factori psihologici și sociali,de relațile interpersonale.În acest fel tulburările psihice și somatice nu mai apar ca fiind în opoziție. Modelul psihosomatic introduce între factorii de mediu și organism un factor intermediar,o mediație,reprezentată de reacția psihologică la factorii de mediu.Acest factor este reprezentat de emoție,anxietate sau angoasă. Modelul psihosomatic,simplificat apare după formula:stres-emoție-reacție vegetativă cu modificări funcționale-leziune organică.Stresul vieții va determina reacția psihică,care prin intermediul sistemului nervos vegetativ va acționa asupra fiziologiei diferitelor organe și la care datorită duratei, intensității și frecvenței poat duce la fenomenul de organizare și organicizare. Boala,chiar de origine organică,poate la rândul ei să acționeze asupra psihicului pe 2 căi:directă (prin intermediul modificărilor metabolice) și pe cale psihologică,prin trăirea conștientă a stării de boală și a consecințelor sale. În modelul psihosomatic omul sănătos sau bolnav reprezintă o unitate psihosomatică,apărarea organismului presupunând participarea ambilor factori,în timp ce leziunea apare doar în faza tardivă de evoluție,reprezentând rezultatul eșecului,atât al apărărilor psihologice cât și fiziologice a organismului. Modelul psihosomatic face posibilă urmărirea în cadrul patologiei atât a influenței factorilor psihici și sociali,cât și biologici,el poate explica trecerea de la social la boală somatică,de la factorii psihici și sociali la reacții funcționale sau la leziuni organice,în timp ce modelul medical pune puțină bază pe factorii psiho-sociali și nu putea da nici o explicație afecțiunilor funcționale și a maladiilor care apar în legătură cu stresul. Alte modele de boală (modelele psihosocial).Apariția modelelor psihosociale are la bază desvoltarea psihologiei și sociologiei,apariția mai ales a psihologiei medicale,adjudecarea de către psihiatrie și psihologie a numeroase concepte sociologice sau umaniste.Aceste fenomene,pe lângă slăbiciunile modelului medical, au determinat apariția a noi modele de boală.Cercetările începute în primele decenii ale acestui secol au acreditat tot mai mult ideia de boală în afara leziunii. Nașterea modelului psihologic de boală este legată de numele lui Freud,P.Janet,Charcot etc.În cadrul modelelor psihologice boala nu mai este legată de leziune,de un substrat anatomic sau nervos ci de o dinamică specială a forțelor psihologice (o anumită psihodinamică).Bolile psihice nu mai apar,astfel ca un epifenomen al organicității ci ca fenomene mai mult sau mai puțin autonome,cu cauzalitate proprie și care și ele,la rândul lor pot fi influențate sau influențează tulburările organice. Modelul psihanalitic face parte dintre primele modele psihologice. Modelul introduce ca element central conceptul de anxietate și legat de aceasta conceptul de apărare împotriva anxietății.Din interacțiunea anxietate-mijloace de apărare contra anxietății apar manifestări funcționale,fenomenul fiind bine demonstrat de către Freud,în cadrul nevrozelor și mai ales al isteriei.În concepția psihanalitică omul este dominat de influențe psihologice inconștiente,de instincte și dorințe care sunt capabile de a determina atât comportamentul normal cât și patologic.Fiind vorba de forțe inconștiente, arată Freud,ele sunt adesea ascunse unei cercetări directe,așa încât adeseori la prima vedere comportamentul morbid apare ca fără o cauzalitate iminentă. Un alt element al modelului psihanalitic este importanța vieții timpurii (prima copilărie) asupra viioarelor comportamente psihologice (a căror paternuri se structurează în această perioadă a vieții). Modelul behaviorist aplică teoriile învățării în cadrul psihopatologiei, comportamentul anormal fiind în viziunea sa ,ca de altfel și comportamentul normal,învățat.În acest fel,boala este o învățare greșită a unor comportamente pe care societatea le consideră în afara normelor ei.Felul în care se face învățarea este acela enunțat în cadrul teoriei reflexelor condiționate clasice sau instrumentale.Boala apare ca efect fie a învățării patologice,fie ca efect al insuccesului învățării normale. Modelul behaviorist păcătuiește totuși prin marea lui simplitate și prin extrapolările care se fac privind experiențele pe animale.De asemenea,în cadrul modelului behaviorist experiența subiectivă a individului este ignorată.Modelul behaviorist a pus în aplicare și o serie de metode psihoterapeutice "comportamentale" menite a "desvăța" pacientul de simptomul său. Modelele psihosociale sau umaniste sunt de dată mai recentă și ele au drept caracteristică faptul că în centrul atenției este omul,punând mai ales accent asupra naturii sale sociale.Elementele esențiale ale modelului umanist sunt entitățile de valoare,importanța persoanei,autorealizare (Coleman și Broen).Boala este provocată astfel prin capacitatea factorului etiologic de a bloca valoarea și realizarea persoanei. Modelul existențial evidențiază unicitatea omului,nevoia lui de valoare și sens.În acest model elementul central este nevoia individului de a stabili sensul identității sale personale și a unor relații inteligibile cu lumea pentru ca individul să se realizeze ca ființă umană.Frica pierderii identității ar sta la originea bolii,a comportamentului patologic (Erikson),acest lucru ducând la anxietate și la fenomenele legate de ea."Confuzia de identitate",acceptarea de pseudoidentități își are originea în viața de familie.În viața actuală,arată Coleman și Broen,omul poate suferi constrângeri spirituale și morale,poate intra în situații confuze,dar această dilemă (identitate-confuzie de identitate) este rezultatul a 2 căi: -Cedând și găsindu-și sensul vieții în conformism orb; -Luptând pentru afirmarea propriei identități; În prima situație este vorba de neautenticitate și ca rezultat apare în comportament anxietatea,depresia,sensația inutilității existenței.Viața se realizează prin construirea "valorilor sociale".Neautenticitatea realizează condițiile necesare psihopatologicului.Neautenticitatea și conștiința morții,în viziuna modelului existențial,conduce la anxietatea existențială,axul psihopatologic în viziunea acestui model. Modelul interpersonal este modelul care privește boala și sănătatea în contextul social și care ridică la rangul de principiu sanogen sau patogenetic conceptul comunicării,a relațiilor interpersonale.Pentru Sullivan relațiile dintre indivizi sunt obligatorii și în cadrul acestor relații "nevoile complementare" se rezolvă sau se agravează.Comportamentele anormale, boala psihică sunt tulburări ale comunicării,situații în care comunicarea devine fie falsă fie insuficientă sau lipsește cu desăvârșire.Acest lucru este agravat mai ales dacă el are loc în perioada copilăriei timpurii și se datorește carențelor educative și relațiilor intrafamiliale neautentice (educație rigidă, moralism exagerat,lipsa unor figuri de identificare). Trebuie să amintim totuși că modelele sociologice sunt încă în plină elaborare și de aceea ele au numeroase slăbiciuni,în timp ce altele au fost deja depășite de desvoltarea altor concepții moderne. Prezentarea sumară a conceptului de modele și modelare în medicină,așa cum am făcut mai sus are scopul de a clarifica metodologic cadrul în care s-a mișcat și se mișcă concepțiile teoretice în medicină,deși așa cum arătam la început,în medicină,spre deosebire de alte științe,teoretizările pot veni mai târziu.Pragmatismul medical adesea nu ține cont de concepții teoretice bine definite
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului Hipnoterapie.ro -> Cabinet Psihoterapie Ora este GMT
Pagina 1 din 1

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum


Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community