Pagina de start a forumului Hipnoterapie.ro Hipnoterapie.ro
Hipnoterapia - o soluție inteligentă!
 
 FAQFAQ   CăutareCăutare   MembriMembri   GrupuriGrupuri   ÎnregistrareÎnregistrare 
 ProfilProfil   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 

Tipuri de PSIHOTERAPII

 
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului Hipnoterapie.ro -> Cabinet Psihoterapie
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
daria



Data înscrierii: 14/Oct/2007
Mesaje: 281
Locație: Cluj

MesajTrimis: Mar Oct 23, 2007 12:17 pm    Titlul subiectului: Tipuri de PSIHOTERAPII Răspunde cu citat (quote)

M-am gandit ca ar fi util sa avem o lista a principalelor forme de psihoterapie.Sper sa fie utila .
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
daria



Data înscrierii: 14/Oct/2007
Mesaje: 281
Locație: Cluj

MesajTrimis: Mar Oct 23, 2007 12:18 pm    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Exista multe tipuri de psihoterapii. Poate chiar vreo 400. Dar principale sunt doar cateva. Are vreo importanta care sunt acestea si prin ce se caracterizeaza fiecare? Pentru cei mai multi nu. Tot ceea ce conteaza este ca terapia sa dea rezultate. Totusi, pentru cei care vor sa stie mai multe despre domeniul fascinant al psihoterapiei, iata cateva repere.

Abordarea psihodinamica - se refera nu numai la psihoterapia psihanalitica, ci si la multe alte tipuri de terapii de orientare psihodinamica, toate avand legaturi cu teoriile lui Sigmund Freud (1856-1939), cel care a fondat psihanaliza. Nici un psiholog sau psihoterapeut contemporan nu poate afirma ca nu este influentat de opera lui Freud. Ideile acestuia au generat mai multe scoli de psihoterapie, unele infiintate de fosti colaboratori ai lui Freud care au simtit nevoia sa se distanteze de acesta: C.G. Jung (psihoterapia analitica), Alfred Adler (psihoterapia individuala), Wilhelm Reich, Melanie Klein (scoala relatiilor de obiect), D.W. Winnicott. Exista si unele abordari moderne care, desi nu se trag direct din opera lui Freud, au fost masiv influentate de aceasta: analiza tranzactionala si Gestalt terapia.

Abordarea umanista - dezvoltata de un grup de psihologi americani, in anii '50.
Cel mai important a fost Carl Rogers (1902-1987), cel care a fondat terapia centrata pe persoana. Ideile lui Rogers au avut o influenta larga in consilierea psihologica, in psihologie si in educatie. Multe din abordarile moderne de consiliere si educatie se bazeaza pe teorii sale si pretind a fi centrate pe persoana. Alte nume grele ale acestei abordari sunt Victor Frankl (logoterapia), Abraham Maslow, Rollo May si Irvin Yalom (psihoterapia existentiala, versiunea americana).

Abordarea comportamentala - se bazeaza pe teoriile invatarii elaborate de rusul I.P. Pavlov (1849-1946) si americanii J.B. Watson (1878-1958) si B.F. Skinner.
Terapia comportamentala a devenit populara in anii '70, dupa ce Wolpe a prelucrat teoriile comportamentalistilor timpurii. Elemente ale teoriilor invatarii pot fi gasite in multe din abordarile moderne ale consilierii psihologice si psihoterapiei, intrucat majoritatea psihologilor recunosc astazi rolul unor procese de invatare in dezvoltarea umana.

Abordarea cognitiva - fondata de Aaron Beck si Albert Ellis, aceasta abordare subliniaza importanta gandurilor in procesele mentale. Primul dintre ei a intemeiat terapia cognitiva, iar cel de-al doilea, terapia rational-emotiva. Beck si Ellis au elaborat in mod separat abordari specifice, bazate pe analiza gandirii, pentru a-i ajuta pe cei aflati insuferinta psihica sa se schimbe. Abordarea cognitiva este astazi, impreuna cu abordarea comportamentala si formand impreuna terapia cognitiv-comportamentala, una din cele mai populare, mai raspandite si mai apreciate terapii, datorita duratei scurte si eficientei in inlaturarea simptomelor. Cuvinte cheie: ganduri irationale, ganduri automate, scheme, tema pentru acasa, gandire pozitiva, gandire logica.

Psihoterapiile se pot clasifica nu numai dupa orientarea teoretica pe care se bazeaza, ci si dupa modalitatea de lucru. Astfel, exista:
• psihoterapia individuala, in care psihoterapeutul discuta cu un singur individ;
• psihoterapia de cuplu, in care psihoterapeutul face terapie cu un cuplu;
• psihoterapia de grup;
• psihoterapia de familia sau terapia familiala;
Fiecare dintre acestea se impart la randul lor in functie de scoala teoretica de provenienta (de exemplu, terapie de grup psihanalitica, terapie de grup gestaltista etc.).

In legea 213 privind dreptul de libera practica al psihologilor din Romania, in capitolul "Conditii de atestare, acreditare si certificare", sunt recunoscute urmatoarele tipuri de psihoterapii:
• Psihoterapii cognitiv-comportamentale (ex. psihoterapie rational-emotiva si comportamentala, psihoterapie cognitiva, psihoterapie comportamentala etc.);
• Psihoterapii dinamice (ex. psihoterapia psihanalitica, psihoterapia analitica, terapii dinamice de scurta durata etc.);
• Psihoterapii ericksoniene (ex. psihoterapie ericksoniana, hipnoza ericksoniana etc.);
• Psihoterapii scurte (ex. terapia scurta focalizata pe solutie, orientarea pe competente si resurse, abordarile constructivist-colaborative si narative, etc);
• Psihoterapii umanist-existentiale-experientiale, sistemice si transpersonale
(ex. gestalterapie, logoterapie, psihodrama, psihoterapie experientiala, analiza tranzactionala, etc.).

Modalitati de psihoterapie acreditate de Asociatia Europeana de Psihoterapie:
1) Abordare Multimodala
2) Analiza Existentiala
3) Analiza Psiho-organica
4) Analiza Tranzactionala
5) Biosinteza
6) Gestalt-terapie
7) Gestalt-terapie Integrativa
8) Hipnopsihoterapie
9) Logoterapie
10) Psihanaliza
11) Psihanaliza de Grup
12) Psihodrama
13) Psihologie Analitica (C.G.Jung)
14) Psihologie Individuala
15) Psihosinteza
16) Psihoterapie Bazata pe Teoria Gestalt
17) Psihoterapie Catatim-imaginativa
18) Psihoterapie Centrata pe Client
19) Psihoterapie Centrata pe Persoana
20) Psihoterapie Comunicationala
21) Psihoterapie de Grup
22) Psihoterapie Dinamica de Grup
23) Psihoterapie Integrativa
24) Psihoterapie Neuro-lingvistica
25) Psihoterapie Pozitiva
26) Psihoterapie Psihodinamica / Psihanalitica
27) Terapie Comportamentala
28) Terapie Corporala
29) Terapie Sistemica Familiala
30) Training Autogen
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
daria



Data înscrierii: 14/Oct/2007
Mesaje: 281
Locație: Cluj

MesajTrimis: Mar Oct 23, 2007 12:19 pm    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Psihoterapia este procesul prin care o persoana, cu ajutorul unui consilier psihologic sau psihoterapeut, poate gasi noi solutii la problemele sale. Uneori, aceste solutii sunt mai degraba concrete, alteori ele consista in noi intelesuri legate de experientele de viata.

Rezultatele procesului psihoterapeutic nu depind insa numai de profesionalismul si experienta celui care va ajuta, ci si de dumneavoastra. Ce puteti face?

1) Dedicati-va si implicati-va in ceea ce ati inceput. incercati sa va respectati programarile si veniti hotarat/hotarata sa profitati de timpul petrecut in terapie. Este timpul dumneavoastra, sunt banii dumneavoastra, nu va bateti joc de ei! Daca tot v-ati hotarat sa spuneti cuiva despre lucrurile acelea care va apasa, atunci mergeti pana la capat si scapati odata de ele! intr-o terapie sunt si momente mai dificile, cand s-ar putea sa regretati ca ati inceput terapia sau va vine pur si simplu sa fugiti. Dar nu uitati ca nicaieri nu veti putea fugi de dumneavoastra.

2) Fiti onest/onesta si nu incercati sa va ascundeti in spatele unor relatari lipsite de continut. Nu incercati sa va furati singur caciula, vorbind despre lucruri care nu au legatura cu viata dumneavoastra emotionala. Nu mintiti terapeutul si mai ales nu va mintiti pe dumneavoastra. Discutiile sunt confidentiale, nu trebuie sa va fie teama ca s-ar putea afla ceva din relatarile dumneavoastra.

3) Vorbiti despre dumneavoastra si mai putin despre cei din jurul dumneavoastra.
Daca aveti, de exemplu, un partener cu care aveti dificultati de relationare, puteti binenteles relata ce face sau ce zici acesta in diverse imprejurari, dar nu uitati ca cel mai important este
ce faceti, ce spuneti si mai ales ce simtiti dumneavoastra si nu partenerul dumneavoastra. Vorbiti despre dumneavoastra! Si asta pentru ca dumnevoastra sunteti cel care a solicitat ajutorul psihoterapeutului, dumneavoastra sunteti cel care va beneficia de aceasta terapie si dumneavoastra sunteti cel care va gasi noi solutii, noi intelesuri intregii situatii conflictuale. in afara cazului in care faceti o terapie de cuplu si partenerul dumneavoastra este si el prezent in terapie, atunci nu il puteti ajuta sa se schimbe. Numai dumneavoastra va puteti schimba, pentru ca numai dumneavoastra sunteti prezent in terapie.

4) Fiti activ/activa in propria dumneavoastra terapie! Aveti initiativa, vorbiti despre ce vreti dumneavoastra si nu despre ce credeti ca vrea terapeutul sau se asteapta de la dumneavoastra sa discutati. Nu asteptati sa va traga de limba terapeutul! Nu asteptati sa va puna intrebari! Mai degraba, puneti-va dumneavoastra intrebari. Dumneavoastra stiti cel mai bine care sunt lucrurile despre care vreti sa vorbiti, lucrurile cu adevarat importante pentru dumneavoastra. Dumneavoastra sunteti locomotiva terapiei, iar terapeutul e doar impiegatul care are grija sa nu deraiati. Dar daca nu bagati carbune, trenul nu se va urni!

5) Folositi-va imaginatia, incercati sa va inchipuiti multiple perspective, noi raspunsuri la problemele dumneavoastra si noi intrebari, oricat de fanteziste credeti ca sunt. Ora de psihoterapie este un spatiu al explorarilor, al incercarilor, al saltului in necunoscut pentru a ajunge pe un teren mai ferm.

6) Fiti curios/curioasa in legatura cu dumneavoastra insiva, cu motivele din spatele gesturilor, vorbelor sau faptelor dumneavoastra. “De ce oare am facut eu asta?”

7) Fiti curajos/curajoasa! Chiar daca in spatele unei noi intrebari, a terapeutului sau venita de la dumneavoastra, se afla un raspuns neplacut, e mai bine sa il scoateti la suprafata, sa va confruntati cu el decat sa il lasati netulburat. Problemele noastre emotionale sunt ca niste vampiri: ne sug energia si ne fac viata mizerabila, dar daca le scoatem la lumina, vorbim despre ele, le aratam cu degetul, atunci isi pierd puterea de a ne face rau. iti trebuie insa curaj sa scoti un vampir la lumina! De aceea, incercati sa treceti peste teama de vorbi de lucruri tabu, asumati-va riscul si nu veti avea decat de castigat. Asta, chiar daca intr-o prima faza, va veti simti vlaguit si stors de energie.

8) Lucrati cu dumneavoastra nu numai in sedintele de terapie, ci si in afara lor.
Ganditi-va intre sedinte la cele discutate, veniti pregatit cu noi intrebari – nu neaparat pentru terapeut, ci pentru dumneavoastra.

9) Pastrati-va realismul si nu sperati imposibilul de la terapie! Nu sperati ca terapia dumneavoastra il va face mai iubitor pe sotul dumneavoastra sau mai intelegatori pe parintii dumneavoastra. Nu sperati ca, daca ati fost un timid toata viata, psihoterapia va va face un nonsalant. Nu sperati ca psihoterapia va va rezolva toate probleme. Un amic psihoterapeut imi spunea ca prima lui clienta la cabinetul de psihoterapie a venit sa il consulte in legatura cu faptul ca nu este satisfacuta din punct de vedere sexual. Dupa 6 sedinte, l-a anuntat ca nu mai vine la terapie, intrucat nu a ajutat-o cu nimic in privinta problemei pentru care venise!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
daria



Data înscrierii: 14/Oct/2007
Mesaje: 281
Locație: Cluj

MesajTrimis: Mar Ian 22, 2008 10:17 am    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

1. Definirea psihoterapiei - Ce este psihoterapia, cum o putem defini.

2. Obiective - Ce isi propune psihoterapia sa realizeze?
In ce constau rezultatele unei psihoterapii?

3. Limite - Ce nu poate realiza?
Care sunt limitele de care se loveste psihoterapia?
Cu alte cuvinte, atunci cand nu isi atinge scopurile, de ce esueaza?

4. Elemente comune - Ce au in comun toate psihoterapiile?
Care sunt acele aspecte intalnite in toate psihoterapiile?

5. Ce nu este psihoterapia - Care sunt domeniile cu care ar putea fi confundata psihoterapia de catre cei care nu s-au interesat indeaproape de acest subiect.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
daria



Data înscrierii: 14/Oct/2007
Mesaje: 281
Locație: Cluj

MesajTrimis: Mar Ian 22, 2008 10:18 am    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Cine sunt cei care devin terapeuti?
Psihoterapeutii sunt de obicei psihiatri, psihologi, asistenti sociali si, mai rar, teologi sau filosofi. Dar dincolo de pregatirea sau de profesia lor de baza, sunt oameni cu propriile lor dorinte, sperante, nevoi, probleme etc., adica niste oameni obisnuiti.

Ce ii atrage catre domeniul acesta?
E uimitor cat de multi oameni se inscriu in fiecare an la multele facultati de psihologie din tara, cu intentia de a deveni psihoterapeuti. E adevarat ca mai tarziu, cand devin constienti de durata mare a formarii ca terapeut, precum si de efortul emotional si mai ales financiar necesar, multi renunta, orientandu-se spre zonele psihologiei aplicate unde investitia este mai mica si rezultatele apar mai repede (recrutari de personal, psihologia organizatiilor etc.). Dar ramane totusi un numar important de absolventi de psihologie si medicina care se indreapta spre psihoterapie. De ce? E dificil de spus ce atrage oamenii sa devina psihoterapeuti. O parte a raspunsului este impartita cu toti cei care isi aleg meserii dedicate ajutorarii altor oameni, cum ar fi medicii si asistentele medicale, asistentii sociali, profesorii si educatorii, preotii etc., oameni impinsi de anumite resorturi interioare sa aiba grija de altii – fie pentru ca acesta a fost rolul lor in familia de origine, fie pentru ca acesta e modul in care se valorizeaza pe sine, fie datorita un conceptii de viata mai mult sau mai putin idealiste in care altruismul este o valoare de baza. O alta parte a raspunsului are insa de-aface cu zona intunecata din noi...

Sunt ei insisi oameni “cu probleme”?
Desi aproape toti psihoterapeutii sunt bine intentionati, dedicati meseriei lor si ideii de intrajutorare a semenilor si echilibrati din punct de vedere emotional, nu toti sunt astfel. Unii dintre ei si-au dorit sa devina psihoterapeuti in incercarea, adesea inconstienta, de a-si rezolva propriile lor conflicte emotionale. Desi cele mai multe dintre aceste conflicte sunt de natura nevrotica, ele pot fi de asemenea de natura narcisistica sau din categoria borderline.

Unii terapeuti, in mod inconstient, pot atribui pacientilor probleme care le apartin de fapt lor, psihoterapeutilor. De exemplu, un psihoterapeut care trece el insusi printr-un divort, poate crede ca si pacientul sau, aflat deasemeni in divort, are acelasi gen de sentimente ca si el – ceea ce este posibil, dar nu poate fi luat ca atare fara a verifica.

Alti terapeuti pot sa isi trateze pacientii asa cum si-ar fi dorit ei insisi sa fe tratati.
De exemplu, un psihoterapeut care provine dintr-o familie abuziva, va trata cu excesiva protectie un pacient care deasemeni are un trecut de abuz, desi o astfel de protectie nu face decat sa puna pacientul in postura de copil incapabil sa se protejeze singur si deci sa ii faca un deserviciu.

Exista desemeni posibilitatea ca un psihoterapeut sa se foloseasca de pacienti pentru a-si satisface propriile nevoie narcisice. De exemplu, cineva care nu a fost niciodata multumit de atentia si apreciarea primita, copil fiind, ar putea deveni psihoterapeut pentru a se putea bucura, in mod compensator, de atentia si aprecierea pacientilor sai.

Unii dintre cei cu astfel de probleme, daca sunt capabili sa inteleaga si sa-si controleze tendintele lor cele mai problematice, pot fi foarte buni psihoterapeuti, in special pentru pacientii de tip borderline, pentru ca pot empatiza si rezona usor cu astfel de pacienti. Exista totusi riscul sa se supraidentifice cu pacientii lor, sa fie prea maternali sau sa dea prea mult de la ei, sa incalce principiile etice sau sa realizeze diverse puneri in act (adica sa puna in practica dorinte sau fantasme de-ale lor). Pentru psihoterapeutii din aceasta categorie, psihoterapie individuala intensiva este deosebit de importanta.

Care sunt trasaturile de personalitate si experientele considerate necesare pentru a deveni un bun terapeut?
In primul rand, e necesar un anumit grad de stabilitate. Deasemeni, sunt importante calitati precum preocupare pentru ceilalti, dedicatie, integritate, constiinciozitate, competitivitate, inteligenta. Capacitatea de insight - adica abilitatea de a privi in tine insuti sau abilitatea de a intelege dedesubturile psihologice ale unui comportament, al tau sau al altuia - este una din cele mai importante insusiri. Am lasat la urma poate cea mai importanta trasatura - capacitatea de a empatiza, adica de a simti ceea ce simte cel de langa tine, fara a te identifica total cu el sau cu simtamintele lui. Carl Rogers – fondatorul psihoterapiei centrate pe persoana – considera empatia ca fiind una dintre cele trei conditii absolut necesare (si suficiente, spunea el...) pentru a ajuta psihoterapeutic un om in suferinta.

E de asemeni necesar pentru un psihoterapeut sa fi avut parte in cursul propriei sale vieti de o anume suferinta, depresie sau conflict nevrotic, fara de care e dificil sa intelegi si sa empatizezi cu cei care sufera. Freud spunea ca “un anumit grad de nevrotism este de o valoare inestimabila in calitate de forta care te impinge inainte, in special pentru un psiholog.” O conceptie despre viata care balanseaza intre pesimism si realism e de asemenea necesara. De obicei, prea mult optimism e asociat cu un anumit grad de negare a dificultatilor vietii si nu ajuta atunci cand vine vorba de intelegerea unui conflict interior. Deasemeni, un psihoterapeut trebuie sa fie capabil sa asculte fara a simti nevoia sa intrerupa. In plus, trebuie sa fie capabil sa suporte critica sau ostilitatea unora dintre pacienti fara a simti nevoia sa riposteze. Nu in cele din urma, intuitia si creativitatea sunt necesare in fiecare sedinta, neexistand retete in acest domeniu in care fiecare afirmatie a pacientului deschide, teoretic, sute de posibilitati de intelegere si interventie.

Cum le influenteaza viata practica psihoterapiei?
Psihoterapia, atunci cand este facuta bine, poate fi extraordinar de satisfacatoare si stimulativa din punct de vedere intelectual pentru cel care o practica. Pe de alta parte insa, unul din cele mai dificile aspecte ale acestei activitati este nevoia permanenta de a te confrunta cu propriile tale probleme, de genul celor mentionate mai sus, si de a le diferentia de problemele pacientilor. O astfel de confruntare presupune atat o atentie permanenta indreptata catre sine, cat si un efort organizat de discutare a problemelor personale cu un alt psihoterapeut.

O alta consecinta a practicarii acestei meserii este, adesea, izolarea care apare ca urmare a numeroaselor ore petrecute cu pacientii. Desi un psihoterapeut nu este aproape niciodata singur, el nu poate relationa cu pacientii sai de la egal la egal, nu se poate confesa lor si nu poate glumi cu ei doar de dragul de a glumi. Ori tocmai de aceast fel de interactiune relaxata si relaxanta, libera de orice constrangeri, hranitoare din punct de vedere afectiv, este ceea ce lipseste multora dintre psihoterapeutii care muncesc intr-un cabinet individual.

Una dintre cele mai subtile consecinte ale alegerii acestei profesii se refera la faptul ca, datorita activitatii lor, psihoterapeutii devin mult mai sensibili la aspectele interpersonale problematice din viata lor personala, fiind capabili sa vada probleme acolo unde altii din jurul lor nu vad niciuna sau le minimalizeaza. E ca si cum practica psihoterapiei te inzestreaza cu o pereche de ochelari care amplifica teribil de mult perceptia oamenilor din jur si a relatiilor cu acestia. A fi capabil sa vezi mai mult decat altii ceea ce este rau, deficitar, stramb sau de-a dreptul patologic in jurul tau nu este neaparat o binecuvantare - insatisfactia cu propria viata sau chiar depresia fiind un pericol real pentru multi psihoterapeuti. In asemenea situatii, devine evidenta nevoia de a apela, in calitate de pacient, la un coleg psihoterapeut.

In ce consta pregatirea ca terapeut?
Presupunand ca cineva este suficient de stabil dpdv psihologic, are niste caracteristici personale favorabile, un anumit grad de intelegere de sine ca urmare a unei psihoterapii sau psihanalize personale si o experienta de viata consistenta sau cel putin normala pentru varsta sa, atunci acel cineva trebuie sa invete teorii si tehnici, participand la cursuri sau citind carti, si sa obtina o anumita experienta practica, sub supravegherea unui supervisor, pentru a putea deveni psihoterapeut. De obicei, e nevoie de o permanenta informare prin intermediul cartilor si a workshop-urilor specializate pentru a ramane competitiv.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
daria



Data înscrierii: 14/Oct/2007
Mesaje: 281
Locație: Cluj

MesajTrimis: Mar Ian 22, 2008 10:19 am    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Drepturile clientului

De a fi tratat cu respect.
De a vorbi despre orice considera ca este important, fara a putea fi limitat de catre psihoterapeut.
De a termina terapia oricand doreste. Unii psihoterapeuti pun clientilor lor conditia initiala ca acestia sa accepte sa nu termine terapia imediat ce au luat aceasta decizie, ci de a continua o perioada clar specificata de timp. In acest caz, clientul are obligatia de a respecta aceasta intelegere, daca a fost de acord cu ea la inceputul psihoterapiei.
De a fi informat inca din prima/primele sedinte de conditiile pe care psihoterapeutul considera necesar sa le puna privind frecventa sedintelor, plata sedintelor, contactul in afara sedintelor, terminarea terapiei etc.
De a intreba psihoterapeutul despre tipul de psihoterapie pe care il practica, precum si despre pregatirea profesionala si acreditarea acestuia.
De a solicita un alt psihoterapeut, daca doreste acest lucru si este intr-un spital sau o clinica unde lucreaza si alti psihoterapeuti.
De a depune o plangere impotriva psihoterapeutului la organizatiile profesionale de psihoterapie daca nu este multumit de serviciile primite.
Obligatiile clientului


De a plati sedintele de psihoterapie. S-a discutat mult despre plata sedintelor neonorate de client: unii considera ca acestea sedinte trebuie platite indiferent de motivatia absentei si indiferent daca au fost sau nu anuntate, altii considera ca trebuie platite numai absentele care nu au fost anuntate in prealabil. Oricum, clientul are obligatia sa respecte intelegerea initiala, indiferent care a fost aceea.
De a nu pune in act. In psihoterapie clientul poate vorbi despre orice, poate exprima orice fel de ganduri, sentimente, fantezii, vise etc., dar nu poate face orice. Din punct de vedere al comportamentului, clientul nu trebuie sa paraseasca inainte de sfarsitul sedintei fotoliul sau canapeaua care i-au fost puse la dispozitie, nu trebuie sa faca gesturi obscene, sa se dezbrace, sa scuipe pe jos etc.
De a respecta toate intelegerile initiale stabilite cu psihoterapeutul privind frecventa sedintelor, plata sedintelor, contactul in afara sedintelor etc.

Drepturile psihoterapeutului


De a accepta sau refuza un client. Cu alte cuvine, un psihoterapeut are dreptul de a-si alege clientii.

De a fi platit pentru seviciile de psihoterapie oferite. Unii psihoterapeuti accepta uneori sa faca servicii "pro bono", adica gratuite, din considerente umaniste. Dar nimeni nu poate obliga un terapeut sa accepte un client fara a fi platit pentru aceasta.

Obligatiile psihoterapeutului

De a trata clientii cu respect. Aceasta inseamna, pe langa obligatia de a se adresa clientului in mod politicos, civilizat, obligatia de a respecta punctul de vedere al acestuia.
De a informa clientii, la cererea acestora, despre pregatirea sa profesionala si despre metoda terapeutica pe care o aplica.
De a respecta confidentialitatea clientului.
De a termina terapia daca clientul nu beneficiaza de aceasta.
De a evita relatiile duale cu clientii.
De a evita angajarea in terapie cu clienti a caror problematica depaseste sfera de competenta a terapeutului.
De a anunta politia si salvarea in cazul in care clientul afirma sau sugereaza vreo intentie de a pune in pericol viata sa sau a altora.
De a se consulta cu un alt coleg atunci cand in cursul terapiei apare un impas ce
nu poate fi depasit prin resurse proprii.
De a nu cere, in schimbul serviciilor oferite, alte recompense, bunuri, valori sau servicii.
In cazul in care psihoterapeutul considera, din varii motive, ca nu (mai) poate ajuta clientul si hotareste neinceperea (sau incetarea) psihoterapiei, acesta are obligatia de a furniza clientului numele si datele de contact ale altui psihoterapeut la care clientul poate apela.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
daria



Data înscrierii: 14/Oct/2007
Mesaje: 281
Locație: Cluj

MesajTrimis: Mar Ian 22, 2008 10:22 am    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Etica » Confidentialitate

„Confidentialitate” – un cuvant care suna bine, impresioneaza clientul si e usor de inteles de toata lumea. Oare asa sa fie?

Psihoterapia si confidentialitatea sunt atat de strans legate una de alta in mentalul colectiv, incat psihoterapia fara confidentialitate pare un non-sens. Toata lumea stie – sau ar trebui sa stie – ca ceea ce spui intr-o sedinta de psihoterapie nu poate fi divulgat catre o a treia parte decat in conditii acceptate de la inceput de ambele parti. Daca nu li s-ar garanta confidentialitatea, probabil ca oamenii ar apela la psihoterapie, in cel mai bun caz, numai in situatii disperate sau in legatura cu chestiuni impersonale sau triviale. Esenta psihoterapiei – comunicarea sincera, autentica, dintre cel aflat in suferinta si cel care ajuta – nu ar mai fi posibila.

Si totusi in practica de zi cu zi a psihoterapiei, in diversitatea tot mai mare de situatii in care se plaseaza cuplul psihoterapeut-client, pastrarea confidentialitatii devine uneori dificila si, intr-un numar restrans de situatii, chiar contraindicata. Un psiholog american, Bersoff, era de parere ca „nici o alta indatorire a psihoterapeutului nu este mai gresit inteleasa si mai onorata cu incalcarea ei decat confidentialitatea”. Ce face atat de dificila pastrarea confidentialitatii? Cateva raspunsuri posibile fac trimitere la:

Psihologia mult prea umana a psihoterapeutului slab pregatit, evidenta in nevoia de a barfi, de a epata, dorinta de a face pe plac unei a treia persoane sau de a folosi in interes personal informatii capatate in conditii speciale.
Motivatiile si interesele acelora, altii decat psihoterapeutii, care doresc sa aiba acces la informatii private legate de un partener, coleg, asociat, actual sau viitor angajat etc. Aceste motive merg de la obtinerea unor avantaje materiale si dorinta de razbunare, pana la simpla curiozitate. Multi dintre ei nici nu realizeaza ca in felul acesta incalca dreptul la intimitate al celui vizat, in special atunci cand nu fac un efort deosebit pentru a accesa informatiile respective (via Internet, de exemplu).
In unele tari, obligativitatea pastrarii unor documente ce contin elemente de profil psihologic al clientului, continutul sedintelor, progresul psihoterapiei etc. contribuie la cresterea riscurilor legate de incalcarea dreptului la confidentialitate. Aparitia calculatoarelor personale si a comunicarii prin internet complica si mai mult acest aspect. Pe de o parte, informatii deosebit de sensibile pot fi transmite in orice parte a lumii intr-un timp extrem de scurt, iar pe de alta parte, aceste informatii pot fi accesate in mod ilegal de catre oricine dispune de cunostintele tehnice necesare. In plus, informatiile stocate electronic pot fi copiate, practic fara costuri, intr-un numar virtual infinit de cópii.
Enorma complexitate si varietate a situatiilor in care aplicarea prompta si corecta a principiilor etice si implicit a confidentialitatii este mai degraba un deziderat decat o realitate in multe din aceste situatii.
Cine are dreptul la confidentialitate?

In mod evident, toate persoanele majore si responsabile au dreptul la confidentialitate, in sensul cel mai general. In cazul minorilor si al celor care, din motive de santate mintala, se afla sub tutela, acestia au dreptul la o confidentialitate partiala. Adica, niciuna din informatiile privitoare la acestia, capatate in timpul psihoterapiei, nu poate fi dezvaluita unei a treia parti, cu exceptia parintilor sau tutorilor, decat cu acordul scris al acestora din urma. Daca in privinta copiilor mici si a persoanelor cu handicap nu exista nici un fel de controverse legate de limitarea confidentialitatii, in privinta adolescentilor, mai ales in cazurile in care psihoterapia este initiata si platita de acestia, exista si pareri privind dreptul exclusiv la confidentialitate al acestora. Daca din punct de vedere etic un asemenea punct de vedere poate fi acceptat, din punct de vedere legal discutia este inutila, intrucat legea da dreptul parintilor sau tutorilor de a fi informati cu privire la minorul aflat in grija lor. In acest caz, psihoterapeutul trebuie sa tina cont de principiul „primum non nocere” si sa ofere, daca i se cere, numai acele informatii care nu sunt de natura a aduce vreun prejudiciu adolescentului.

Care sunt informatiile supuse confidentialitatii?

Codul etic al FRP, precum si cel al Colegiului Psihologilor, precizeaza ca sunt supuse confidentialitatii „toate informatiile care devin cunoscute psihoterapeutului ca urmare a relatiei psihoterapeutice”. Codul deontologic al Sindicatului National Francez al Practicienilor in Psihoterapie (SNFPP) este mai explicit: „psihoterapeutul se supune regulilor uzuale ale secretului profesional care se extinde asupra a tot ceea ce el a vazut, auzit sau înteles în cursul practicii sale.” Cu alte cuvinte, sunt supuse confidentialitatii nu numai acele informatii furnizate de client pe cale verbala, ci si cele obtinute de catre psihoterapeut prin observarea clientului (de exemplu, informatia privind haina murdara de ruj sau de sange a clientului).

Se poate pune intrebarea daca insasi numele celui care apeleaza la serviciile unui psihoterapeut este confidential. Codul FRP nu garanteaza in mod explicit anonimatul clientilor, dar acest lucru se intelege din precizarea ca „ toate informatiile care devin cunoscute psihoterapeutului ca urmare a relatiei psihoterapeutice” sunt supuse regulii confidentialitatii, asadar inclusiv numele persoanei. Din nou, codul SNFPP mentioneaza ca „psihoterapeutul ia toate precautiile necesare pentru a proteja anonimatul persoanelor pe care le consulta sau le-a consultat.” Acest lucru inseamna nu numai ca psihoterapeutul nu are dreptul sa spuna cuiva „Popescu imi este client”, dar nici nu poate admite, direct sau indirect, ca Popescu ii este client. Considerati, va rog, urmatoarea situatie:

Un psihoterapeut primeste intr-o zi ploioasa un telefon:
- Alo, dr. Cutare? Buna ziua! Sunt sotia domnului Popescu, clientul dumneavoastra. Domnul Popescu a ajuns la dumneavoastra? Ca si-a uitat umbrela acasa si imi fac griji pentru el...

Dumneavoastra ce ati raspunde?

Orice raspuns de genul "Nu, nu a ajuns inca" sau "Da, a ajuns" reprezinta o incalcare a confidentialitatii pacientului Popescu, fata de care terapeutul s-a ingajat sa nu dezvaluie nimanui ca Popescu face terapie. Poate ca domnul Popescu nu doreste ca sotia sa, cu care se afla in proces de divort, sa stie ca merge la psihoterapeut, de teama ca aceasta va invoca mersul acestuia la psihoterapeut si instabilitatea psihica dedusa de aici ca argument in favoarea obtinerii custodiei copiilor. Insa doamna Popescu a gasit intamplator o carte de vizita de-a psihoterapeutului in buzunarul unei haine a sotului ei si, vrand sa isi confirme banuiala ca sotul ei merge la psihoterapeut, da un telefon psihoterapeutului. De aceea, chiar daca poate parea exagerat, singurul raspuns corect din punct de vedere etic, in aceasta situatie, este "Imi pare rau rau doamna, dar nu va pot raspunde la aceasta intrebare."

Modalitati de pastrare a confidentialitatii

Pastrarea confidentialitatii prespune mai mult decat abtinere de la divulgarea intentionata a unor informatii, in scris sau oral. Sunt considerate incalcari ale dreptului la confidentialitate nu numai acele situatii in care psihoterapeutul, in mod activ, prin vointa sa, a furnizat informatii, ci si acelea in care psihoterapeutul, in mod pasiv, prin neglijenta sau neatentie, a permis transferul unor asemenea informatii catre terte parti. De exemplu, un psihoterapeut poate fi acuzat de neglijenta in pastrarea confidentialitatii unui client daca informatiile referitoare la acestea au putut fi cu usurinta accesate si obtinute din calculatorul personal al psihoterapeutului de catre o a treia parte. Asadar, una din obligatiile psihoterapeutului ce decurge din principiul confidentialitatii este aceea de a asigura inviolabilitatea datelor referitoare la clienti, indiferent de modul in care sunt stocate si pastrate.

Exceptii de la regula confidentialitatii

Exista cateva situatii in care informatiile privind clientul sau pacientul unui psihoterapeut pot fi divulgate catre o a treia parte. Cea mai frecventa situatie este aceea in care psihoterapeutul cere permisiunea clientului pentru a face acest lucru, fie in interesul direct al clientului (ca de exemplu, in cazul cererii de informatii venite din partea medicului curant al clientului), fie in interesul psihoterapeutului (doreste sa faca o prezentare de caz in care este necesar a preciza detalii care pot duce la identificarea clientului).

Exista insa si situatii in care consimtamantul clientului nu este necesar pentru divulgarea unor informatii. Desi exista inca dezbateri privind unele dintre aceste exceptii, toata lumea e de acord ca aceste exceptii exista si ca pacientul are dreptul de a le cunoaste inca de la inceputul psihoterapiei. In cadrul interviului initial cu un client, ar trebui atins si acest punct al confidentialitatii si al exceptiilor sale. Aceste informatii pot fi oferite clientului fie oral, fie sub forma unui document. A nu face acest lucru nu este atat un comportament neetic ( desi unele coduri etice prevad obligativitatea psihoterapeutului in acest sens) , cat mai degraba un comportament care poate duce la probleme, ceva mai tarziu.

Care sunt aceste exceptii? Codul etic al profesiei de psiholog precizeaza ca fac exceptie de la regula confidentialitatii acele situatii in care incalcarea confidentialitatii este necesara (s.n.: nu „permisa”, ci „necesara”):

pentru protectia sanatatii publice,
pentru prevenirea unui pericol iminent,
pentru prevenirea savârsirii unei fapte penale sau pentru împiedicarea producerii rezultatului unei asemenea fapte ori pentru înlaturarea urmarilor prejudiciabile ale unei asemenea fapte.
Codul etic al Asociatiei Europene de Psihoterapie, ca si codul etic al Asociatiei Americane de Psihologie, considera exceptii acele situatii in care exista un pericol, fie pentru persoana aflata in psihoterapie, fie pentru alte persoane. In oricare din aceste cazuri, psihoterapeutul nu numai ca are voie sa incalce confidentialitatea clientului, dar este chiar obligat (din punct de vedere etic, iar in multe state si din punct de vedere legal) sa faca acest lucru. De exemplu, un client poate afirma intr-o sedinta ca imediat ce va ajunge acasa va incerca sa se sinucida. Daca psihoterapeutul are motive intemeiate sa creada ca aceasta afirmatie este cat se poate de serioasa si exprima intentiile adevarate ale clientului sau, atunci el este obligat sa anunte Politie si Salvarea. Daca, de exemplu, un alt client afirma ca intentioneaza ca in cel mai scurt timp sa isi pedepseasca fizic partenerul pentru umilintele indurate iar psihoterapeutul are toate motivele sa il creada, atunci acesta din urma are nu numai obligatia de a anunta Politia dar, daca povestea are loc in Statele Unite, si de a avertiza, in masura in care acest lucru este posibil cu un efort rezonabil din partea psihoterapeutului, persoana aflata in periocol. Aceasta din urma obligatie se numeste „obligatia de a avertiza” sau „obligatia de a proteja a treia parte” si a intrat in vigoare in Statele Unite incepand din 1974, in urma unui faimos proces (cazul „Tarasoff impotriva Comitetului Director al Universitatii California”). Codul etic al Asociatiei Europene de Psihoterapie nu prevede obligatia de a avertiza.

Aspectul timp este foarte important, numai acele situatii considerate urgente putand justifica, pe deplin, ruperea confidentialitatii. Desigur, aprecierea gradului de urgenta poate fi, in unele circumstante, extrem de subiectiva. Considerati urmatoarea situatie:

Un client infectat cu HIV ii marturiseste psihoterapeutului sau ca a cunoscut o persoana, pe internet, ce pare interesata de o relatie romantica cu clientul. Dupa multi ani de singuratate, cauzata de indepartarea tuturor celor care aflau de cumplita boala a clientului, acesta s-a hotarat sa nu mai spuna nimic urmatorului partener, de teama sa nu fie parasit din nou. Cei doi abia s-au cunoscut si locuiesc in orase diferite. Ce faceti?

Nu exista inca un consens in privinta confidentialitatii unor informatii privitoare la savarsirea de catre client, in trecut, a unei fapte penale ramasa cu autor necunoscut sau neinvestigata penal. De exemplu, un client afirma ca si-a lasat intentionat matusa de 85 de ani, cu dementa, pe care o ingrijea de 15 ani, sa moara de foame; moartea acesteia a fost declarata ca fiind naturala. Psihoterapeutii ar trebui sa raporteze autoritatilor (care autoritati? Politie? Procuratura?) asemenea informatii? In multe tari, indiferent de cele stipulate in codurile etice, exista legi care prevad obligativitatea raportarii unor asemenea informatii (de ex., in statul Massachusset, Statele Unite).

In final, mai exista o situatie in care un psihoterapeut poate face publice informatii capatate in cadrul relatiei psihoterapeutice: in cazul in care este dat in judecata de un client sau este reclamat la comisia de etica locala, psihoterapeutul, in virtutea dreptului la aparare, poate dezvalui informatii considerate altminteri confidentiale pentru a-si sustine nevinovatia. Totusi, pentru ca acest lucru sa nu devina un impediment in calea dorintei unui client de a raporta un caz de malpractice, atat comitetele de etica ce analizeaza astfel de cazuri cat si tribunalele ar trebui sa asigure limitarea accesului la respectivele informatii (audieri fara public, documente sigilate etc.).

In toate aceste situatii in care psihoterapeutul este indreptatit, etic si/sau legal, sa incalce confidentialitatea clientilor sai, psihoterapeutul are obligatia de a dezvalui numai acele informatii care sunt strict necesare pentru indepartearea pericolului. Cu alte cuvinte, chiar si in aceste situatii, psihoterapeutul nu poate face publice informatii care nu servesc evitarii pericolului.

Precizari finale

a. Nu reprezinta incalcari ale confidentialitatii impartasirea unor informatii obtinute in cadrul relatiei psihoterapeutice catre o terta persoana, in scopul unei supervizari, sau catre public, in scopul unei comunicari cu caracter stiintific, atata timp cat cel care face acest lucru s-a asigurat ca a eliminat sau modificat toate acele informatii care ar putea duce la identificarea clientului. Adica, au fost eliminate din prezentare numele si toate acele informatii care pot individualiza si identifica cu relativa usurinta o persoana (de genul, „presedintele celei mai mari companii de nu-stiu-ce din Romania”). Daca este esentiala comunicarea unor date care pot duce la identificarea clientului, psihoterapeutul trebuie sa ceara permisiunea clientului in prealabil.

b. In judecarea diverselor situatii cu care psihoterapeutii se pot confrunta ar trebui tinut cont de intentia acestora sau de rezultatul final al actiunilor lor? Daca un terapeut bine intentionat sfarseste prin a face rau pacientului sau, comportamentul sau este considerat etic sau nu? In toate situatiile de acest gen, ceea ce da verdictul este analiza consecintelor fiecareia dintre alegerile posibile, aflate la indemana psihoterapeutului, binenteles in masura in care aceste consecinte puteau fi prevazute. Cu alte cuvinte, un comportament etic este acel comportament care s-a bazat pe evaluarea cat mai lucida si mai exacta a beneficiilor si a riscurilor. Consecintele negative care nu puteau fi prevazute sau nu erau considerate ca fiind probabile nu incrimineaza psihoterapeutul.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
daria



Data înscrierii: 14/Oct/2007
Mesaje: 281
Locație: Cluj

MesajTrimis: Mar Ian 22, 2008 10:23 am    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Ce parere aveti de urmatoarele situatii:
1. Un psihoterapeut, afland ca unul din clientii sai este un bun stomatolog, ii sugereaza acestuia sa faca un troc: o sedinta de psihoterapie in schimbul a cinci plombe.
2. Un profesor de psihanaliza la o mare universitate isi recruteaza adesea viitorii clienti din randul studentilor sai.
3. Un psihoterapeut accepta sa faca terapie cu unul dintre unchii sai, care sufera de depresie.
4. Un psihoterapeut care lucreaza part-time si la un trust de presa, accepta sa ia in terapie pe seful de redactie al ziarului la care este angajat.
5. Unul dintre vecinii terapeutului X ii solicita acestuia cateva sedinte de terapie.
6. La sfarsitul terapiei, psihoterapeutul ii propune clientului sa inceapa impreuna o afacere.
7. Un client ii propune psihoterapeutului sau sa mearga impreuna la o cafea dupa terminarea sedintei iar psihoterapeutul accepta.

Credeti ca sunt acceptabile asemenea situatii? Credeti ca psihoterapia se mai poate desfasura in conditii obisnuite/normale?

NU. Pentru ca sunt “relatii cu roluri multiple”.

Tehnic, acestea pot fi definite ca fiind “situatii in care psihoterapeutul functioneaza in mai mult decat o singura relatie profesionala ca si acele situatii in care psihoterapeutul functioneaza atat intr-o relatie profesionala cu clientul cat si intr-un altfel de relatie, exceptand rolurile temporare si limitate rezultate dintr-o intalnire intamplatoare cu clientul.” (Ethics in Psychology, Professional Standards and Cases - Koocher & Keith-Spiegel)

Mai simplu spus, un psihoterapeut nu are voie sa aiba nici un alt tip de relatie cu clientul sau in afara relatiei de tip psihoterapeutic.

Sa luam pe rand exemplele de mai sus:
1. Relatia duala consta In faptul ca psihoterapeutul joaca doua roluri:
a) de psihoterapeut;
b) de client al stomatologului.
Daca terapeutul nu va fi multumit de plombele puse de clientul sau, cum credeti ca va evolua psihoterapia? Sau, daca clientul considera ca a fost obligat sa accepte o asemenea intelegere si se va simti inselat, cata incredere credeti ca va mai avea in psihoterapeutul sau?

2. Profesorul intra si el intr-o relatie duala cu elevii sai pe care ii ia in analiza: pe de o parte le este profesor, iar pe de alta parte le este psihanalist. Mai poate fi el obiectiv atunci cand da note elevilor sai aflati in analiza cu el?

3.Un psihoterapeut nu are voie sa faca psihoterapie cu rude sau prieteni pentru ca, in mod evident, in afara relatiei psihoterapeutice, va exista si o relatie de rudenie sau de amicitie in acelasi timp. Cum va evolua relatia de rudenie sau de prietenie daca terapia nu da rezultatele scontate de client?

4. Psihoterapeutul din acest exemplu este atat psihoterapeutul sefului sau, cat si subalternul sefului sau. Inacceptabil! Cum credeti ca va evolua terapia daca psihoterapeutul ii cere o marire de salariu sefului sau si acesta il refuza? Sau pur si simplu seful este nemultumit de activitatea jurnalistica a psihoterapeutului? Va mai putea fi acesta obiectiv si detasat?

5. Nu poti face psihoterapie cu oameni pe care ii vezi, te saluti si schimbi cateva cuvinte cu ei (indiferent cat de des sau de rar) si in alt context decat cel psihoterapeutic. Cu alte cuvinte, este interzisa psihoterapie cu “cunostinte”, oameni pe care psihoterapeutul ii cunoaste intr-o oarecare masura.

6. Un psihoterapeut nu poate intra in alt rol decat cel de psihoterapeut nici chiar dupa terminarea terapiei. Relatiile de afaceri sunt unele dintre cele mai frecvente relatii duale. Daca clientul si psihoterapeutul au investit bani in aceeasi afacere, exista riscul, de exemplu, ca cei doi sa dicute in timpul sedintelor de psihoterapie despre afacerea respectiva in loc sa se concentreze asupra problemelor emotionale ale clientului. Sau daca afacerea nu merge bine, cum credeti ca va evolua relatia psihoterapeutica? Pe de alta parte, daca relatia psihoterapeutica s-a terminat, exista posibilitatea ca terapeutul, cunoscand punctele slabe sau vulnerabile ale partenerului sau de afaceri, fost client al sau, sa profite de aceste cunostinte pentru a obtine controlul afacerii si a castiga mai multi bani.

7. Un psihoterapeut si clientul sau nu au voie sa socializeze impreuna, sa devina prieteni sau amici, pentru ca nu mai poti fi un psihoterapeut obiectiv cu prietenul/amicul tau.

DE CE NU? Pentru ca exista un risc foarte mare de a face rau clientului.

Cum asa? Atunci cAnd o persoana este prinsa in mai multe roluri, pot apare - si de regula chiar apar - conflicte de interese.

Ideea este ca daca terapeutul incearca, pe langa rolul pe care il joaca, sa isi satisfaca si unele nevoie care nu au nici o legatura cu psihoterapia, acesta va fi tentat sa conduca terapia mai degraba in interesul sau decat al pacientului. Codul Etic al American Psychological Association spune clar: “Psihologii trebuie sa fie intotdeauna atenti la efectele potential daunatoare ale stabilirii unor relatii duale. Un psiholog trebuie sa se abtina sa intre (sau sa promita ca va face acest lucru) in vreo relatie de tip personal, stiintific, profesional, financiar sau de oricare alt tip cu clientii sai daca exista o probabilitatea oarecare ca o asemenea relatie sa afecteze obiectivitatea psihologului sau sa interfere in orice fel cu profesarea eficienta a meseriei de psiholog, sa faca vreun rau sau sa exploateze clientul.”

Relatiile de orice fel, in afara celei psihoterapeutice, cu un psihoterapeut au un mare potential de a fi niste relatii exploatative - ca in exemplu 1, cand in mod necinstit, psihoterapeutul doreste sa i se repare cinci masele in schimbul unei singure sedinte de psihoterapie, ceea ce din punct de vedere financiar nu este echivalent. Cum insa stomatologul este in mare suferinta psihica, va accepta propunerea psihoterapeutului fara sa stea prea mult pe ganduri, intrand practic intr-o relatie in care este exploatat.

Asadar, pierderea obiectivitatii si exploatarea clientilor sunt doua riscuri majore atunci cand se intra in relatii duale. Confuzia, sentimentul de a fi respins sau abandonat si interpretarea gresita a comunicarii dintre cei doi, ce duce la o distorsiune a relatiei, sunt alte posibile efecte ce pot afecta clientul si, in plus, ii fac nefericiti si pe psihoterapeuti.

Cine sunt psihoterapeutii inclinati sa intre in relatii duale?
- psihoterapeutii impropriu pregatiti;
- psihoterapeutii care au nevoi neconstientizate de a fi adorati, a se simti puternici sau in control (spuneam in alta parte despre necesitatea cunoasterii de sine a psihoterapeutilor prin intermediul propriei psihoterapii);
- psihoterapeutii care au o viata sociala scazuta si/sau nevoi afective nesatisfacute;
- psihoterapeutii care se confeseaza clientilor lor;
- psihoterapeutii care trateaza anumiti clienti intr-un mod special, diferit de modul in care sunt tratati ceilalti clienti;

Cine sunt clientii inclinati sa intre in relatii duale?
- clienti cu o psihopatologie severa (cu comportamente pasiv-agresive, histrionice sau manipulatorii; personalitate tip borderline; suspiciozitate sau ostilitate);
- clienti care au fost victime ale unor atacuri violente sau abuzuri;
- clienti care au o anumita dificultate in a avea incredere in altii, cu o anumita ambivalenta fata de cei care au grija de ei;
- cei deprivati emotional in perioada timpurie a dezvoltarii lor;

Ce este de facut pentru evitarea unor asemenea relatii duale?
- psihoterapeutul nu trebuie sa ii propuna clientului nici un alt fel de relatie;
- psihoterapeutul nu trebuie sa ii propuna clientului sa se vada in afara cabinetului;
- psihoterapeutul nu trebuie sa accepte astfel de propuneri venite din partea clientului;
- psihoterapeutul nu trebuie sa accepte daruri sau orice alt ceva in afara de plata ce ii se cuvine pentru serviciile sale;
- atat psihoterapeutul cat si clientul trebuie sa evite in mod activ sa se intalneasca in afara cabinetului; daca totusi se intalnesc intamplator, conversatia si timpul petrecut impreuna trebuie reduse cat se poate de mult;
- psihoterapeutul nu trebuie sa accepte clienti dintre rudele, prietenii, cunostintele, subalternii, colegii sai;
- psihoterapeutii nu trebuie sa releve clientilor sai detalii despre viata lor intima;
- psihoterapeutii trebuie sa fie constienti de nevoile lor nesatisfacute si sa treaca printr-o analiza (psihoterapie) personala;
- psihoterapeutii trebuie sa se consulte cu alti colegi sau cu supervizotul lor atunci cand cred ca exista riscul de a face rau clientilor ca urmare a unei relatii duale.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
daria



Data înscrierii: 14/Oct/2007
Mesaje: 281
Locație: Cluj

MesajTrimis: Mar Ian 22, 2008 10:25 am    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Pentru unii sau unele dintre dumneavoastra, ideea de a avea o relatie sexuala cu psihoterapeutul dumneavoastra poate parea de-a dreptul absurda. Asa si trebuie. Cum insa de la teorie la practica e loc de interpretari… sa interpretam!

In primul rand, ar trebui spus ca e absolut normal ca uneori, intre cei doi, client si psihoterapeut, sa apara unele sentimente erotice. La urma urmei, atractia romantica dintre doi oameni nu cunoaste reguli si restrictii, iar atunci cand exista si niste conditii favorizante - de genul discutiilor intime si confidentiale intre doi adulti, din care adesea unul este nefericit si simte nevoia de a fi protejat - nimic nu mai poate impiedica aparitia lui Eros.

Asadar, poate exista atractie sexuala intre psihoterapeut si clientul sau? Raspunsul e categoric da. Exista studii (americane, binenteles) care arata ca 95% dintre psihoterapeutii barbati si 75% dintre psihoterapeutii femei s-au simtit atrasi din punct de vedere sexual de clientii/pacientii lor.

De ce se intampla asta? Pentru ca:


unii pacienti sunt foarte atragatori;
unii pacienti incearca, constient sau inconstient (prin modul in care se poarta, prin imbracaminte, prin aluzii sexuale) sa seduca terapeutul si uneori mai si reusesc;
unii pacienti fac gesturi cu conotatii sexuale (imbratiseaza terapeutul la sosire sau la plecare, il saruta pe obraz sau pe gura, il atinge in zone nepermise);
unii pacienti vorbesc preponderent despre chestiuni sexuale, care excita terapeutul si ii tulbura constiinta morala;
unii terapeuti, fiind si ei oameni, au si ei slabiciuni si perioade dificile din punct de vedere emotional si pot fi tentati mai usor sa cedeze.

TRECEREA DE LA SENTIMENTE SI FANTASME (din partea unuia sau altuia)
LA ACTE DE NATURA SEXUALA ESTE COMPLET INTERZISA.

Se indragostesc pacientii de terapeutii lor? Sigur. Evident, nu toti, dar se intampla mai des decat s-ar putea crede. O treime dintre terapeuti cred ca au avut la un moment dat un pacient care s-a simtit excitat din punct de vedere sexual fata de terapeut.

De ce v-ati putea indragosti de terapeutul dumneavoastra? Pentru ca:

s-ar putea sa fiti intr-o stare de vulnerabilitate si sa cautati, constient sau inconstient, un sprijin, inclusiv de natura erotica;
psihoterapeutul s-ar putea sa fie primul om din viata dumneavoastra care v-a ascultat si v-a inteles cu adevarat;
terapeutul are acces la aspecte intime ale dumneavoastra, in timp ce dumneavoastra nu aveti acces la aspectele intime ale terapeutului;
dumneavoastra fiind cel care solicitati ajutorul va puneti, inconstient, intr-o pozitie inferiora sau, altfel spus, puneti terapeutul intr-o pozitie superiora (pe care s-ar putea sa il priviti cu admiratie si respect, asa cum noi toti privim, de exemplu, doctorul si preotul);
este usor pentru dvs. sa uitati ca empatia, grija si intelegerea psihoterapeutului, atentia si rabdarea cu care acesta va asculta, fac parte din practica meseriei si, in consecinta, e posibil sa considerati ca sunteti tratat astfel pentru ca aveti un statut special in ochii terapeutului;
pentru ca natura relatiei dintre psihoterapeut si dumneavoastra este una care s-ar putea sa va reaminteasca in multe aspecte de relatiile dvs. anterioare cu alte figuri semnificative (parinti, profesori) din viata dvs;
prin faptul ca psihoterapeutul va asculta pe dumneavoastra si nu vorbeste despre el, este usor sa alunecati pe panta fanteziei si sa va imaginati tot felul de lucruri despre el, ca om, ceea ce duce adesea la construirea unei imagini false, adesea in culori roz-bombon, despre omul din fata dumneavoastra;
nu stiti foarte bine ce anume trebuie sa asteptati de la un terapeut sau de la terapia pe care acesta o furnizeaza si, avand totala incredere in buna intentie a acestuia, va faceti vulnerabil(a) la manipulare si la perceperea distorsionata a terapeutului si a relatiei cu dumneavoastra.
Dar, ar putea intreba cineva, la urma urmei de ce nu? Pentru ca relatia sexuala dintre psihoterapeut si pacient este una dintre activitatile cu cel mai mare potential de a face rau atat pacientului/clientului cat si psihoterapeutului.

De ce?

pentru ca interesul psihoterapeutului nu mai este "binele pacientului", ci satisfacerea propriile nevoi afective si sexuale;
pentru ca o astfel de relatie nu poate fi una bazata pe egalitatea celor doi parteneri; adesea este o relatie exploatativa;
pentru ca apare o confuzie a rolurilor: cine pe cine ajuta, cine cui face un serviciu, cine decide intr-o astfel de relatie; psihoterapeutul nu isi mai indeplineste rolul pentru care a fost solicitat initial;
pacientul va cere mai mult decat a solicitat initial, dorind sa intre in viata privata a psihologului; de regula, acesta este momentul cand psihologii incep sa bata in retragere, iar pacientul se simte respins si declanseaza scandalul;
pentru ca in loc sa se discute despre sentimentele erotice aparute, discutie care ar putea fi benefica pacientului in demersul sau de autointelegere, acestea sunt puse in act, adica se trece la fapte; asadar, terapia isi pierde una dintre cele mai importante mijloace de a face bine, discutarea si intelegerea.
Relatia sexuala cu un pacient a fost adesea comparata cu violul sau incestul. Efectele negative asupra pacientului pot apare imediat, odata cu implicarea sexuala, sau dupa o lunga perioada de timp. S-au descris mai multe simptome care apar la pacientii care au avut relatii sexuale cu terapeutii lor: ambivalenta fata de psihoterapeut, asemanatoare celei care apare la victimele incestului; sentimente de vinovatie; sentimente de izolare si "gol interior"; scaderea atentiei si a concentrarii; tulburari legate de identitatea propriu si propriile limite; dificultati in a avea incredere in sine si in ceilalti; confuzie vis-a-vis de propria sexualitate; dispozitie afectiva labila; furie neexprimata; cresterea riscului suicidar.

Nici daca sunteti un fost pacient/client nu e bine sa va implicati intr-o relatie cu fostul dumneavoastra terapeut. Sansele ca relatia sa se termine prost sunt la fel de mari ca si in cazul relatiilor erotice incepute in timpul terapiei. Motivele sunt similiare cu cele expuse mai sus.

(Text adaptat dupa "Ethics in Psychology - Professional Standards and Cases" - Gerard P. Koocher si Patricia Keith-Speigel, Oxford University Press, 1998)

Daca ati fost victima sexuala unui psihoterapeut, nu ezitati sa depuneti o plangere la Federatia Romana de Psihoterapie, la Colegiul Psihologilor din Romania si la Politie.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
daria



Data înscrierii: 14/Oct/2007
Mesaje: 281
Locație: Cluj

MesajTrimis: Mar Ian 22, 2008 10:25 am    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

1) Insistenta pe anumite topicuri de discutie.

In urma cu ceva vreme, un coleg psihoterapeut povestea amuzat, la o bere, cat de mult ii face placere sa isi intrebe clientele despre viata lor intima. Si daca acestea refuza sau se codesc, el insista pe aceasta tema pana primeste satisfactie.

Povestea asta trista imi aminteste de o relatare a Irenei Talaban, in excelenta ei carte "Marturisirile unui psihanalist", in care autoarea, dupa ce ajunge in '90 la Paris si incearca sa intre intr-o noua analiza personala, ajunge mai intai la o batrana doamna psihanalista care, dupa ce o asculta in liniste o jumatate de ora, o intreaba "Dar ceva probleme de femeie aveti?" Irena nu a inteles la ce s-a referit si a continuat cu ale ei, dar dupa alte cinci minute, psihanalista a intreabat-o din nou: "Probleme... intime, de femeie, nu aveti?" raspunsul Irenei a venit ca un trasnet (citez din memorie): "Doamna, sa stiti ca nu sunt frigida si nici alte probleme sexuale nu am. Pe mine alte chestiuni pe framanata." Dupa care nu a mai revenit pentru a doua sedinta.

Ce au in comun cele doua relatari: insistenta terapeutului in directia unor subiecte preferate de acesta. Ce le deosebeste: amicul insista pe sex pentru amuzamentul propriu, dand dovada de cinism si rea-credinta, psihanalista pariziana insista din motive ce tin de modul in care intelesese ea teoria si practica psihanalitica, altminteri fiind probabil bine intentionata. Tragem linie si rezulta: incompetenta si abuz.

2) Convingerea clientului ca are nevoie de o terapie (sau ca are nevoie de o terapie mai lunga).

Uneori clientii apeleaza la psihoterapeut fara a cere in mod specific sa inceapa o psihoterapie, ci pur si simplu pentru a discuta o anumita problema care ii framanta. De exemplu, o doamna recent divortata ar putea dori sa aiba o discutie legata de... psihologia barbatilor. Face o programare, isi spune povestea nefericitului ei mariaj si apoi pune o seama de intrebari legate de modul in care gandesc barbatii. Psihoterapeutul o asculta, ii raspunde daca poate la intrebari, dar, in acelasi timp, isi da seama ca doamna in cauza ar putea beneficia de pe urma unei psihoterapii. Ce face? In acest moment, terapeutul are trei optiuni:

nu face nici o referire la ceea ce crede ca ar fi util clientului, multumindu-se la a discuta problema prezentata de client;
poate pune unele intrebari clientului menite a-l ajuta sa reflecteze la propria-i contributie, la modul in care felul sau de a fi a jucat un rol in evolutia problemei. Daca clientul accepta provocarea si pare dornic de a explora mai mult, atunci psihoterapeutul poate propune inceperea formala a unei psihoterapii;
indiferent de problema prezentata de client si indiferent de interesul acestuia pentru o psihoterapie, psihoterapeutul incearca sa convinga clientul de necesitatea unei psihoterapii, uzand de puterea sa de convingere.
Prima optiune nu e atat o eroare etica cat mai ales una care tine de competenta si profesionalism. A doua optiune este cea optima, din punct de vedere etic si profesional. Iar a treia, este in mod clar o optiune neetica.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
daria



Data înscrierii: 14/Oct/2007
Mesaje: 281
Locație: Cluj

MesajTrimis: Mar Ian 22, 2008 10:26 am    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Acest capitol din etica psihoterapiei nu are de-a face atat cu ceea ce se intampla in cadrul sedintelor de psihoterapie, cat mai ales cu ceea ce se intampla inainte de inceperea sedintelor, la modul in care psihoterapeutii se prezinta pe sine publicului.

Psihoterapia este, dupa parerea celor mai multi, o imbinare intre stiinta si arta, intre obiectivul teoriei si subiectivul celui care o practica. Dar in acelasi timp este si o profesie, o activitate liberala si un mijloc de a obtine un venit. De aceea, in mod previzibil, psihoterapeutii sunt interesati in a atrage noi clienti. Modul in care un psihoterapeut isi prezinta serviciile publicului larg are insa importante conotatii etice, care le depasesc pe acelea din comertul obisnuit. De ce? Pentru ca, spre deosebire de orice alt domeniu, psihoterapia se adreseaza oamenilor aflati intr-o stare de vulnerabilitate psihica, emotionala; a profita de starea acestora pentru a-ti spori activitatea si veniturile este imoral.

Asta inseamna ca orice reclama, de orice fel, adresata potentialilor clienti, este considerata neetica? Nu. La urma urmei, este si in interesul celor aflati in nevoie sa stie unde si cui se pot adresa. Starea de vulnerabilitatea a potentialilor clienti impune doar unele precautii suplimentare.

1. In primul rand, este considerata neetica si inacceptabila solicitarea directa. Sa zicem ca un psihoterapeut a aflat de la TV ca a avut loc un tragic accident rutier in care si-a pierdut viata o persoana si, intamplator, psihoterapeutul cunoaste familia celui disparut. Drept pentru care, mizand pe starea de soc a familiei, psihoterapeutul telefoneaza familiei indurerate oferindu-le ajutor psihologic, contra cost.

2. Nu sunt considerate acceptabile formele de promovare a serviciilor de psihoterapie bazate pe frica. In jurul nostru suntem bombardati zilnic cu reclame care apeleaza, explicit sau implicit, la frica: daca nu te speli pe dinti cu pasta X, vei face carii; daca nu porti centura de siguranta, vei iesi prin parbriz la prima frana brusca; daca nu folosesti prezervativul, te vei imbolnavi de SIDA; daca nu iti faci pensie privata la firma X, vei ajunge un mos care asteapta langa usa pensia de la stat s.a.m.d.). A promova insa servicii de psihoterapie pe principiul, „daca nu faci psihoterapie cu mine, vei pati ceva foarte grav” este considerat neetic, intrucat exploateaza si sporeste starea de vulnerabilitate si anxietate a potentialului client. Recent, o doamna mi-a spus ca a fost convinsa sa reinceapa psihoterapia dupa ce fostul ei psihoterapeut i-a spus ca, daca nu va relua psihoterapia cu el, fiica acesteia, suspecta de schizofrenie, va fi cu siguranta diagnosticata cu schizofrenie in cele din urma, iar intrarea in psihoterapie a mamei este singura sansa a fiicei de a nu deveni schizofrena. Citez: „ L-am cãutat pe acest psihoterapeut doar cu intentia de a obtine unele informatii. Psihologul mi-a explicat ca boala fetei s-ar datora emotiilor negative de care nu m-am eliberat în momentul în care am întrerupt terapia, iar daca voi continua [terapia] s-ar putea sã-mi ajut copilul si diagosticul sa nu se confirme. [...] [Psihoterapeutul] mi-a sugerat ca [...] daca nu urmez psihoterapia favorizez, sau chiar determin, instalarea definitivã a bolii copuluilui meu.”

3. Testimonialele sau declaratiile de la „clienti satisfacuti” sunt considerate suspecte. In primul rand, cercetarile arata ca psihotereapeutii au o eficacitate variabila de la un client la altul, ca nu ii pot ajuta pe toti in egala masura si, de aceea, faptul ca un client a fost multumit de serviciile unui psihoterapeut nu inseamna ca oricine altcineva va fi la fel de multumit. Apoi, orice psihoterapeut stie ca are o mare influenta asupra clientilor sai, nu numai pe durata psihoterapiei ci si dupa terminarea acesteia si, de aceea, a cere unui (fost) client sa faca o declaratie in scris privind gradul sau de satisfactie are mai degraba caracterul unei impuneri decat al unei rugaminti pe care clientul o poate accepta sau nu, in mod liber. Cu alte cuvinte, e usor pentru un psihoterapeut sa ceara si sa obtina o declaratie de satisfactie din partea unui client, chiar daca acesta nu este pe deplin multumit de serviciile primite. Puteti gasi pe cateva dintre site-urile romanesti de psihoterapie astfel de testimoniale.

4. In industria de publicitate, exista ceea ce se cheama „smecheria momeste-si-apoi-schimba” (the bait-and-swich scam) de atragere a clientilor. Un client este atras sa intre intr-o agentie imobiliara de preturile foarte mici afisate pe geamul exterior, referitor la inchirirea sau vanzarea unor apartamente. Dupa ce intra, i se comunica cu parere de rau ca respectivele case sau apartamente nu mai sunt valabile, dar exista alte oferte. Desigur, nu la fel de bune. Daca tot a intrat si s-a asezat pe scuan, clientul se va uita si pe aceste oferte... Cam asa si in psihoterapie: recplama care face referire la faptul ca prima sedinta este gratuita reprezinta o metoda similara de a atrage clientii, chiar daca prima sedinta este intradevar gratuita. Si asta pentru ca in timpul primei sedinte de psihoterapie, clientul vorbeste despre chestiuni deosebit de sensibile din punct de vedere emotional si, facand acest lucru, favorizeaza formarea unei relatii de apropiere intre client si terapeut. In felul acesta, sansele ca un client sa renunte la a doua sedinta sunt mai mici; altfel spus, a fost „agatat” in a continua terapia. Pe de alta parte, nu e nimic rau atunci cand un psihoterapeut decide sa nu ceara nimic pentru o prima sedinta, mai ales (dar nu exclusiv) atunci cand considera ca nu poate lucra cu un client si ii recomanda pe altcineva. Aspectul inacceptabil este legat de promovarea in public a ofertei privind o prima sedinta gratuita, in ideea ca, daca nu ii place, clientul poate hotari sa nu mai revina. Si aceasta metoda de promovare poate fi gasita usor pe unele site-uri romanesti ale unor cabinete de psihoterapie.

5. In promovarea serviciilor lor, psihoterapeutii trebuie sa se abtina de la mentionarea titlurilor si afilierilor care nu au legatura cu psihoterapia (sau cu psihologia si psihiatria). De exemplu, titlul de doctor in sociologie nu poate fi mentionat alaturi de numele unui psihoterapeut intrucat nu are nici o relevanta pentru competenta acestuia ca psihoterapeut.

6. Anunturile publicitare trebuie sa aiba un ton retinut (textele ludice, pe un ton glumet sunt considerate de prost gust, in timp ce textele emotionale sunt considerate o forma de manipulare grosolana), sa ofere informatii adevarate (sa nu pretinda garantarea succesului sau superioritatea absoluta a tehnicii utilizate in afara cazului in care aceasta afirmatie pote fi dovedita stiintific), informatii utile potentialilor clienti (mentionarea unor calificari care nu au legatura de psihoterapia, de exemplu, fiind considerata inutila), prezentate intr-o maniera usor de inteles (fara abrevieri al caror sens nu este in general cunoscut, de genul M.A. pentru Master of Arts, fiind de preferat in astfel de cazuri folosirea titlului intreg). Orice alte informatii utile (disponibilitatea de a face psihoterapie in limbi straine, disponibilitatea de a face psihoterapie pana la ore mai tarzii, existenta unei parcari in apropierea cabinetului etc.) sunt considerate acceptabile.

7. Indiferent cine pregateste continutul si forma mesajului publicitar (agentie de publicitate, ziar, webmaster etc.), psihoterapeutul este cel direct raspunzator, in ultima instanta, de continutul acestuia. Chiar si atunci cand psihoterapeutul este prezentat sau introdus verbal de cineva, in preambulul unei conferinte de exemplu, psihoterapeutul trebuie sa corecteze eventualele erori de prezentare, chiar si atunci cand acestea ar fi avut beneficiul de a-l prezenta intr-o lumina mai favorabila decat ar fi fost cazul.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
daria



Data înscrierii: 14/Oct/2007
Mesaje: 281
Locație: Cluj

MesajTrimis: Mar Ian 22, 2008 10:27 am    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)

Psihoterapia este procesul prin care o persoana, cu ajutorul unui consilier psihologic sau psihoterapeut, poate gasi noi solutii la problemele sale. Uneori, aceste solutii sunt mai degraba concrete, alteori ele consista in noi intelesuri legate de experientele de viata.

Rezultatele procesului psihoterapeutic nu depind insa numai de profesionalismul si experienta celui care va ajuta, ci si de dumneavoastra. Ce puteti face?

1) Dedicati-va si implicati-va in ceea ce ati inceput. incercati sa va respectati programarile si veniti hotarat/hotarata sa profitati de timpul petrecut in terapie. Este timpul dumneavoastra, sunt banii dumneavoastra, nu va bateti joc de ei! Daca tot v-ati hotarat sa spuneti cuiva despre lucrurile acelea care va apasa, atunci mergeti pana la capat si scapati odata de ele! intr-o terapie sunt si momente mai dificile, cand s-ar putea sa regretati ca ati inceput terapia sau va vine pur si simplu sa fugiti. Dar nu uitati ca nicaieri nu veti putea fugi de dumneavoastra.

2) Fiti onest/onesta si nu incercati sa va ascundeti in spatele unor relatari lipsite de continut. Nu incercati sa va furati singur caciula, vorbind despre lucruri care nu au legatura cu viata dumneavoastra emotionala. Nu mintiti terapeutul si mai ales nu va mintiti pe dumneavoastra. Discutiile sunt confidentiale, nu trebuie sa va fie teama ca s-ar putea afla ceva din relatarile dumneavoastra.

3) Vorbiti despre dumneavoastra si mai putin despre cei din jurul dumneavoastra.
Daca aveti, de exemplu, un partener cu care aveti dificultati de relationare, puteti binenteles relata ce face sau ce zici acesta in diverse imprejurari, dar nu uitati ca cel mai important este
ce faceti, ce spuneti si mai ales ce simtiti dumneavoastra si nu partenerul dumneavoastra. Vorbiti despre dumneavoastra! Si asta pentru ca dumnevoastra sunteti cel care a solicitat ajutorul psihoterapeutului, dumneavoastra sunteti cel care va beneficia de aceasta terapie si dumneavoastra sunteti cel care va gasi noi solutii, noi intelesuri intregii situatii conflictuale. in afara cazului in care faceti o terapie de cuplu si partenerul dumneavoastra este si el prezent in terapie, atunci nu il puteti ajuta sa se schimbe. Numai dumneavoastra va puteti schimba, pentru ca numai dumneavoastra sunteti prezent in terapie.

4) Fiti activ/activa in propria dumneavoastra terapie! Aveti initiativa, vorbiti despre ce vreti dumneavoastra si nu despre ce credeti ca vrea terapeutul sau se asteapta de la dumneavoastra sa discutati. Nu asteptati sa va traga de limba terapeutul! Nu asteptati sa va puna intrebari! Mai degraba, puneti-va dumneavoastra intrebari. Dumneavoastra stiti cel mai bine care sunt lucrurile despre care vreti sa vorbiti, lucrurile cu adevarat importante pentru dumneavoastra. Dumneavoastra sunteti locomotiva terapiei, iar terapeutul e doar impiegatul care are grija sa nu deraiati. Dar daca nu bagati carbune, trenul nu se va urni!

5) Folositi-va imaginatia, incercati sa va inchipuiti multiple perspective, noi raspunsuri la problemele dumneavoastra si noi intrebari, oricat de fanteziste credeti ca sunt. Ora de psihoterapie este un spatiu al explorarilor, al incercarilor, al saltului in necunoscut pentru a ajunge pe un teren mai ferm.

6) Fiti curios/curioasa in legatura cu dumneavoastra insiva, cu motivele din spatele gesturilor, vorbelor sau faptelor dumneavoastra. “De ce oare am facut eu asta?”

7) Fiti curajos/curajoasa! Chiar daca in spatele unei noi intrebari, a terapeutului sau venita de la dumneavoastra, se afla un raspuns neplacut, e mai bine sa il scoateti la suprafata, sa va confruntati cu el decat sa il lasati netulburat. Problemele noastre emotionale sunt ca niste vampiri: ne sug energia si ne fac viata mizerabila, dar daca le scoatem la lumina, vorbim despre ele, le aratam cu degetul, atunci isi pierd puterea de a ne face rau. iti trebuie insa curaj sa scoti un vampir la lumina! De aceea, incercati sa treceti peste teama de vorbi de lucruri tabu, asumati-va riscul si nu veti avea decat de castigat. Asta, chiar daca intr-o prima faza, va veti simti vlaguit si stors de energie.

8) Lucrati cu dumneavoastra nu numai in sedintele de terapie, ci si in afara lor.
Ganditi-va intre sedinte la cele discutate, veniti pregatit cu noi intrebari – nu neaparat pentru terapeut, ci pentru dumneavoastra.

9) Pastrati-va realismul si nu sperati imposibilul de la terapie! Nu sperati ca terapia dumneavoastra il va face mai iubitor pe sotul dumneavoastra sau mai intelegatori pe parintii dumneavoastra. Nu sperati ca, daca ati fost un timid toata viata, psihoterapia va va face un nonsalant. Nu sperati ca psihoterapia va va rezolva toate probleme. Un amic psihoterapeut imi spunea ca prima lui clienta la cabinetul de psihoterapie a venit sa il consulte in legatura cu faptul ca nu este satisfacuta din punct de vedere sexual. Dupa 6 sedinte, l-a anuntat ca nu mai vine la terapie, intrucat nu a ajutat-o cu nimic in privinta problemei pentru care venise!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger Codul MSN Messenger
Afișează mesajele pentru a le previzualiza:   
Crează un subiect nou   Răspunde la subiect    Pagina de start a forumului Hipnoterapie.ro -> Cabinet Psihoterapie Ora este GMT
Pagina 1 din 1

 
Mergi direct la:  
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum


Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Varianta în limba română: Romanian phpBB online community